web analytics
Sunteți aici

Parc ştiinţific şi tehnologic de 7 mil. euro la Oradea

Consiliul Judeţean Bihor în partenerit cu Universitatea Oradea au în plan construirea unui parc ştiinţific şi tehnologic pe un teren de peste 7.600 mp amplasat în spatele Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din Oradea, investiţia fiind estimată la 7 mil. euro. Din valoarea totală a proiectului, contribuţia CJ Bihor va fi de 50%, restul banilor provenind din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

”Un proiect strategic, să îi spunem pentru judeţul Bihor şi pentru municipiul Oradea pentru că se crează oportunitatea ca cei mai buni absolvenţi, tineri creativi din municipiul nostru şi judeţul Bihor să îşi găsească un loc de muncă pe măsura capabilităţilor lor şi a capacităţii lor intelectuale. Va fi locul în care se va face creaţie, se va face cercetare, proiectare, prototipuri şi care, desigur, au scop final să ajute firmele din judeţul Bihor prin noutăţile pe care ei le vor crea”, a declarat Ioan Mang, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor.

Parteneri pentru realizarea acestui proiect sunt U.A.T. Judeţul Bihor – Consiliul Judeţean Bihor, care va asigura infrastructura, Universitatea Oradea, responsabilă de prestarea serviciilor de transfer tehnologic în infrastructura nou creată, Societatea Parcuri Industriale Bihor S.A., cea care a depus nota conceptuală şi Societatea Parc Ştiinţific şi Tehnologic Bihor S.R.L., care se va ocupa de administrare.

Conform descrierii funcţionale, la nivelul parterului va fi amenajată o zonă de cercetare şi prototipare care va cuprinde, printre altele, 3 laboratoare de prototipare, laborator de cercetare materiale avansate, laborator cercetare inteligenţă artificială şi o sală de conferinţă cu o capacitate de 300 persoane. La etajul unu vor fi construite 15 laboratoare de tip Open Lab, 3 laboratoare Makers Eco-System, iar la etajul 2 vor exista alte 15 laboratoare de inovare şi 4 laboratoare Makers Eco-System. Acestora li se adaugă săli de şedinţe, săli de mese, spaţii administrative şi anexe.

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW