web analytics
Sunteți aici

Municipiul Târgu Mureş vrea parcare subterană de 9 milioane de euro

Consiliul Local al municipiului Târgu Mureş a aprobat un proiect de hotărâre pentru construcţia în centrul oraşului a unei parcări subterane cu o capacitate de 415 de locuri, investiţia ridicându-se la peste 42 mil. lei (aproximativ 9 mil. euro).

Parcarea va deservi cetăţenii care fie tranzitează oraşul şi se află în vizită, fie au diferite lucruri de rezolvat la instituţiile cu sedii în mijlocul urbei, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Târgu Mureş.

”Proiectul <Parcaj subteran, zona centrală Piaţa Trandafirilor> s-a armonizat cu soluţia elaborată în Studiul de fezabilitate întocmit în noiembrie 2009, varianta B. Parcarea este dezvoltată pe un singur nivel subteran, conformat ca fiind un singur corp, având capacitatea totală de 415 autoturisme pe o arie construită de 12.320 mp. În proiect au fost prevăzute în plus două grupuri sanitare a câte trei toalete amplasate la extremităţile parcajului subteran şi s-au restudiat şi optimizat intrările şi ieşirile auto şi pietonale ca amplasament şi ca număr. Principalul scop al proiectului a fost eliminarea locurilor de parcare supraterane în favoarea circulaţiei în zona centrală şi de protejare a zonei istorice’”, a spus Claudiu Maior, consilier al primarului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW