web analytics
Sunteți aici

World Class va deschide în ansamblul mixt Openville Timișoara cel mai mare club de sănătate și fitness din România

Ansamblul mixt Openville Timişoara va găzdui cel mai mare club de sănătate și fitness din țară. Brandul World Class, lider de piaţă în industria de health & fitness din România, va inaugura, în prima jumătate a anului 2019, un nou club pe o suprafață de 3.399 mp. Openville, proiect care integrează actualul Iulius Mall Timişoara şi care se află în plin proces de construcţie, va aduce pe piaţa din regiune concepte de retail în premieră, precum şi noi destinaţii de petrecere a timpului liber.

Timişorenii vor avea la dispoziţie o piscină semi-olimpică de 25 m, o zonă Crossfit, precum şi studiouri de ciclism și aerobic. Clubul va fi dotat cu cele mai noi echipamente de fitness de la Technogym, lider mondial în soluții de fitness bazate pe tehnologie și furnizor oficial al Jocurilor Olimpice.

”Noul club health & fitness World Class va fi unul dintre cele mai moderne şi vibrante centre de sănătate și fitness din România. În Timișoara, am găsit un mediu perfect, un oraș efervescent cu unul dintre cele mai moderne mall-uri, zone de divertisment și locuri de muncă, ce adună oameni cu interes deosebit față de tehnologie și stilul de viață sănătos. Am ales proiectul Openville pentru că este cel mai mare centru de lifestyle din vest și i-am văzut potențialul de a ne ajuta să continuăm misiunea noastră de a inspira și de a motiva tot mai mulți români să fie mai activi mai des, pentru a trăi un stil de viață sănătos. Locația strategică ne ajută să fim mai aproape de casa și locul de muncă al oamenilor din Timișoara”, a spus Kent Orrgren, CEO al World Class.

Clubul din ansamblul mixt Openville va fi inclus în categoria Silver și va fi situat în noul corp de clădire prin care va fi extins Iulius Mall. Actualul club din mall va funcționa normal până când noua locaţie va fi deschisă și va fi relocat. După această deschidere, World Class România va avea un total de 33 de cluburi active, 21 de piscine, o echipă de aproape 500 de antrenori personali și 350 de instructori specializați în health & fitness.

Openville Timişoara – investiţie de peste 220 milioane de euro

Aflat în plin proces de construcţie, Openville Timişoara va reprezenta cel mai mare proiect de tip mixt din vestul ţării şi principala atracție de business, shopping şi loisir. Ansamblul va completa oferta de retail a Iulius Mall cu o suprafaţă suplimentară de 47.000 mp, ajungând la 118.000 mp închiriabili. Spaţiile vor fi amenajate într-o extensie a mall-ului, la parterul clădirilor de birouri şi în zona viitorului parc din ansamblu. Acestea pun accent pe destinaţiile de loisir, prin crearea unei sinergii între atracţiile din interiorul Iulius Mall şi cele din exterior.

Openville va include şapte clădiri de birouri clasa A, 450 de magazine, conceptul de cinema VIP, două centre de conferinţe şi evenimente cu 10 săli, precum şi o varietate de restaurante şi cafenele tematice, cu panoramă spre cel mai mare parc suspendat din țară, creat de la zero.

După cele două clădiri de birouri finalizate în 2017 (UBC 1 şi UBC 2), în ansamblul mixt se lucrează la alte două imobile office (UBC 3 şi UBC 0), la noile spaţii de retail, la o parcare subterană cu peste 580 de locuri şi la un tunel auto, care va fluidiza traficul din întregul areal. Proiectul este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW