Reţeaua de clinici Dent Estet, controlată de MedLife, va deschide la finalul lunii ianuarie încă două clinici stomatologice în Sibiu, ajungând astfel la 10 unităţi în total.
”Anul trecut am optimizat cu aproape 25% numărul total de vizite necesare pentru finalizarea unui plan de tratament pentru fiecare pacient, tendinţă pe care ne propunem să o continuăm. Observăm, totodată, că pacienţii noştri se informează şi se documentează înainte de a face o alegere, având în minte mereu implicaţiile pe termen lung”, a declarat Oana Taban, fondatoarea Dent Estet, citată de ZF.
Compania a avut afaceri de 29,7 mil. lei în 2017, în creştere cu 27% faţă de anul precedent. În cadrul Dent Estet lucrează 320 de persoane, dintre care 90 sunt medici, iar lunar trec pragul clinicilor circa 3.800 de pacienţi, potrivit datelor oferite de companie.
Dent Estet activează pe piaţa stomatologică din 1999, iar în 2016, MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a preluat pachetul majoritar în cadrul Dent Estet. În 2008, compania a pariat pe segmentul clinicilor exclusiv pentru copii, iar în prezent, patru astfel de clinici sunt în portofoliu. Din Grupul Dent Estet fac parte Dent Estet Clinic SA, Green Dental Clinic SRL, Dentist 4 Kids şi Aspen Laborator.