Sogefi Suspensions Eastern Europe, o companie din grupul francez Sogefi, parte a holdingului industrial CIR, a primit ajutor de stat de 104 mil. lei (22 mil. euro) pentru construcţia unei fabrici în care vor produce componente pentru sistemul de suspensii auto.
În luna august italienii au depus o scrisoare de intenţie în care au solicitat administratorului parcului industrial Eurobusiness I concesionarea unui teren în vederea construirii unei hale de producţie în domeniul automotive, având o suprafaţă de aproximativ 30.000 mp.
În urma discuţiilor cu reprezentanţii Sogefi Suspensions Eastern Europe, Primăria Oradea a decis să pună la dispoziţia investitorului un teren de 95.000 de metri pătraţi, decizie care a fost anunţată în 7 septembrie. În 10 septembrie, prima zi în care s-au primit la Finanţe cereri pentru ajutoare de stat., grupul italian a depus solicitarea pentru investiţia de 255 mil. lei de la Oradea.
Afaceri de 115 mil. lei în 2017
Italienii, prezenţi în 23 de ţări mai au o companie în România, Sogefi Air Cooling din Argeş cu activităţi de fabricare a plăcilor, tuburilor şi profilelor din material Plastic. Compania a avut în 2017 o cifră de afaceri de 115 mil. lei, în creştere cu 22% faţă de 2016, un profit net de 5,2 mil. lei cu un număr mediu de 64 de angajaţi.