-1.3 C
Cluj-Napoca
duminică, ianuarie 19, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALImobiliare.ro: Anul viitor preţurile locuinţelor vor stagna şi fondurile pentru Prima Casă...

Imobiliare.ro: Anul viitor preţurile locuinţelor vor stagna şi fondurile pentru Prima Casă se vor reduce

Agenţii şi proprietarii de firme de imobiliare prognozează pentru anul viitor stagnarea preţurilor locuinţelor, reducerea fondurilor pentru Prima Casă şi un nivel ROBOR nu mai marede 3,5%, arată un sondaj realizat de RE/MAX România şi  Imobiliare.ro.

Astfel, după ce 2018 a adus creşteri de preţuri la locuinţe, în marile oraşe, anul viitor apartamentele şi casele se vor scumpi doar uşor sau deloc, urmând ca până în 2022 preţurile să ajungă la valori mai mari, cu precădere în zonele cu potenţial crescut de dezvoltare economică.

Totodată, Programul ”Prima casă”, cel mai important pilon de finanţare în 2018, ar putea fi încetinit, urmând a beneficia de fonduri cu 25% mai mici, conform analizelor Fondului Monetar Internaţional. Mai mult, ROBOR –  cel puţin în cazul raportării la un interval de 3 luni –  nu va depăşi nivelul de 3,5%. O tendinţă interesantă în marile aglomerări urbane, care s-a remarcat în ultimele 12 luni şi se va menţine şi în viitor, este dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale cu potenţial în jurul centrelor de business.

”Cumpărătorii vor fi din ce în ce mai pretenţioşi, iar atribute precum localizarea, seriozitatea şi prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuinţă propus vor conta din ce în ce mai mult. Vom vedea în marile oraşe primele livrări de locuinţe din noua generaţie, conceptele pregătite după criză. Bineînţeles, vor exista diferenţe de la un oraş la altul şi probabil că cel mai bine vor performa centrele regionale precum Timişoara, Cluj sau Iaşi, dar şi oraşe de dimensiuni medii care trec printr-o perioadă bună, precum Sibiu, Oradea, Arad. Ne aşteptăm la un 2019 bun, cu o cerere sănătoasă şi preţuri în curs de stabilizare”, a declarat Daniel Crainic, Director de Marketing al Imobiliare.ro.

În cursul lui 2018, cererea de locuinţe a fost în continuă creştere, fapt confirmat şi de creşterea solicitărilor pentru autorizaţii de construire –  în primele 7 luni ale anului au fost eliberate 24.950 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,6% faţă de primele şapte luni ale anului precedent, conform datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

În plus, odată cu majorarea cererii  s-a remarcat şi o creştere a preţurilor pentru locuinţe atât în Bucureşti, cât şi în centrele regionale: Cluj-Napoca (sub 1%, până la o medie de 1.500 euro /mp), Iaşi (+2,9%, de la 1.016 euro / mp la 1.045 euro / mp), Timişoara (+0,3%, de la 1.200 euro / mp la 1.204  euro / mp), potrivit Remax/imobiliare.ro.

În pofida acestor majorări, românii se află în continuare între europenii ale căror cheltuieli cu locuinţele sunt cele mai scăzute, singurele state unde locuitorii plătesc mai puţin decât în România fiind Bulgaria (69% sub media UE) şi Polonia (63% sub media UE). La polul opus se află Luxemburg (63% peste media UE), Marea Britanie (59% peste media UE) şi Danemarca (53% peste media UE).

”RE/MAX România se preocupă activ de îmbunătăţirea imaginii agenţilor imobiliari în România, respectiv creşterea industriei în care activează, motiv pentru care astfel de studii sunt mai mult decât necesare. Totodată, această analiză reprezintă un important reper atât pentru agenţi, brokeri, proprietari de agenţii, cât şi pentru clienţi, vânzători sau cumpărători, oferind atât o retrospectivă a anului ce tocmai se încheie, cât şi preconizările specialiştilor pentru anul viitor”, a declarat Răzvan Cuc, Preşedinte RE/MAX România.

Studiul, realizat de RE/MAX România în parteneriat cu Imobiliare.ro, pe un eşantion de 300 de respondenţi din 30 de oraşe, evidenţiază tendinţele principale de pe piaţa imobliară în perioada decembrie 2017 – octombrie 2018, conform răspunsurilor a 166 de specialişti în imobiliare

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments