Dezvoltatorul imobiliar belgian Speedwell a început construcţia Record Park, primul proiect mixt de regenerare urbană din Cluj-Napoca, situat în cartierul Mărăşti, o investiţie de 42 de milioane de euro, care ar urma să fie finalizată în al doilea trimestru din 2020.
Proiectul va include o clădire de birouri clasa A cu 12.000 mp, o componentă rezidenţială care va reuni 236 de apartamente, un fost depozit-fostele Grajduri Imperiale, cu o suprafaţă de 2.000 mp, care vor fi transformate în spaţii comerciale, un centru de artă şi spaţii co-working, un centru World Class cu o piscină semi-olimpică şi zone verzi de 7000 mp.
Dezvoltatorul ansamblului, compania Speedwell, a coordonat şi construcţia turnului de birouri Unirii View din Bucureşti. Firma Griffes va fi responsabilă de strategia comercială şi de închiriere a proiectului în timp ce Imoteca se va ocupa de vânzarea locuinţelor.
Proiectul include 7.000 de metri pătraţi de spaţii verzi, respectiv o zonă de promenadă şi două poduri de-a lungul Canalului Morii, cu mobilier urban şi elemente de peisagistică, precum şi o piaţetă în zona centrală a proiectului. Accesul maşinilor va direcţionat strict către zonele subterane ale proiectelui, unde se vor afla peste 400 de locuri de parcare.
”Record Park este un proiect unic şi va fi dezvoltat cu o atenţie deosebită pentru fiecare detaliu. Spre exemplu, vom păstra vechile Grajduri Imperiale care vor fi restaurate pentru a le transforma într-un prototip pentru biroul viitorului, cu spaţii de birouri de tip co-working, un centru de inovaţie şi spaţii de relaxare. Proiectul va include o clădire de birouri de ultimă generaţie, spaţii comerciale, o componentă rezidenţială importantă precum şi zone verzi şi pietonale foarte ample. Cluj – Napoca se dovedeşte a avea un nivel ridicat de cerere pe toate segmentele pieţei imobiliare, care sporeşte încrederea investitorilor, în special pentru proiectele complexe şi temeinic planificate care deservesc funcţiile sofisticate ale ocupanţilor”, a declarat Didier Balcaen, manager general al Speedwell.
În total, complexul mixt are o suprafaţă de 17.300 de metri pătraţi, fiind situat la doar 15 minute de mers pe jos de centrul vechi al oraşului, şi va avea o suprafaţă construită supraterană de 36.000 de metri pătraţi, precum şi zone verzi ample care vor reprezenta aproximativ jumătate din suprafaţa totală a terenului.
”Oamenii nu mai doresc să petreacă zilnic ore în şir în trafic şi prin dezvoltarea de proiecte mixte în apropierea centrului oraşului, cu spaţii de servicii în imediata apropiere, rezultă mai mult timp liber care poate fi petrecut cu prietenii sau individual. Am investit nu doar imaginaţia şi resursele noastre în Record Park, dar şi cunoştinţele şi experienţa testate în alte proiecte dezvoltate anterior. Şi pentru a dezvălui doar două din multiplele surprize, centrul World Class va fi dotat cu prima piscină în aer liber funcţională pe toată durata anului datorită unui acoperiş retractabil iar parcarea în zona de birouri va fi coodonată printr-o aplicaţie inteligentă care va optimiza accesibilitatea şi utilizarea spaţiilor”, a spus Jan Demeyere, partener în cadrul Speedwell.
Componenta de birouri (12.000 de metri pătraţi închiriabili) va fi reprezentată de o clădire de birouri clasa A cu şapte etaje şi o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 1.700 de metri pătraţi pe etaj. Aceasta va fi construită după normele de dezvoltare durabilă şi va fi certificată BREEAM. Clădirea de birouri va avea o faţadă retrasă care va asigura un transfer termic minim, o înălţime de trei metri pe toată suprafaţa etajului precum şi o podea înălţată pentru boxe şi cabluri.
Peste 1.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale
Fostele Grajduri Imperiale ale Imperiului Austro – Ungar, ulterior parte a unei fabrici de textile, vor fi restaurate într-o zonă de birouri, care combină spaţii de co-working, un centru de artă şi spaţii de restaurante şi relaxare.
Componenta rezidenţială a Record Park va fi formată din două clădiri, fiecare cu şapte etaje, care vor însuma 236 de studiouri şi apartamente cu două, trei şi patru camere, cu suprafeţe pornind de la 45 de metri pătraţi şi preţuri de la 76.000 de euro. Record Park va include şi un centru dedicat copiilor, cu o grădiniţă şi o curte proprie. În acelaşi timp, clădirile rezidenţiale şi de birouri vor găzdui peste o mie de metri pătraţi de spaţii comerciale la parter, care vor include magazine şi diferite spaţii de servicii.