web analytics
Sunteți aici

Ibis Continental Hotels: 1 Decembrie scumpeşte de 4 ori cazarea în Alba Iulia şi umple aproape toate hotelurile şi pensiunile pe o rază de 100 km

Ceremoniile de 1 Decembrie de la Alba Iulia vor atrage un număr atât de mare de români încât toate hotelurile din zonă sunt rezervate aproape integral cu un an înainte, iar puţinele camere rămase disponibile în oraş se vând acum de patru ori mai scump decât în mod obişnuit, arată un studio realizat de Ibis Continental Hotels, companie care operează patru hoteluri în România, dintre care două în Bucureşti şi câte unul în Sibiu şi Constanţa.

Turiştii care nu au mai găsit camere în zonă şi nici nu sunt dispuşi să plătească sume exorbitante pe o noapte de cazare au rezervat şi vor umple aproape toate pensiunile şi hotelurile pe o rază de 100 de kilometri în jurul oraşului Alba Iulia.

Oraşul dispune de doar 43 de unităţi de cazare, cu 723 de camere, respectiv 1.433 de locuri de cazare. În imediata apropiere, turiştii au avut ca variante de cazare doar Sebeş, cu încă 991 de locuri, precum şi Blaj şi Aiud, cu o capacitate şi mai mică.

În acest context, locurile de cazare din judeţul Alba au fost rezervate pentru minivacanţa de 1 Decembrie cu mai bine de un an în urmă, iar puţinele locuri rămase libere au ajuns să fie puse în vânzare cu tarife de patru ori mai mari comparativ cu un weekend obişnuit.

Hotelurile din Sibiu au oferte speciale prin care reuşesc să atragă turiştii de 1 Decembrie

„Acest lucru face, însă, ca Sibiul, Clujul, Deva, chiar şi Sighisoara sau orice alt oraş aflat la cel mult 100 de kilometri de Alba Iulia să devină o opţiune de cazare pentru acele zile. Hotelurile din Sibiu, spre exemplu, au oferte speciale prin care reuşesc să atragă turiştii de 1 decembrie, iar asta face ca deja ele sa fie rezervate aproape în totalitate”, a declarat Călin Ile, directorul general al Ibis Continental Hotels.

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW