Producătorul de învelitori metalice Bilka Steel din Braşov, controlat de omul de afaceri Horaţiu Ţepeş, a atins pragul de 100 mil. euro în primele zece luni ale anului, o creştere de peste 30% faţă de perioada similară a anului trecut.
”Rezultatul obţinut a venit din creşterea semnificativă pe toate liniile de business, divizia de rezidenţial, divizia industrial, vânzări la nivel naţional sau exporturi. Investiţiile au reprezentat şi anul acesta principalul motor de creştere. Procesul continu de investiţii în dezvoltarea şi îmbunătăţirea gamei de servicii şi produse, de creştere a capacităţii de producţie, de creştere a echipei, de identificare de noi pieţe sau divizii de business, sunt elementele care caracterizează activitatea zilnică a companiei, ceea ce se reflectă şi în rezultatele financiare”, a spus Horaţiu Ţepeş.
Compania intenţionează să menţină ritmul de creştere de 30% până la finalul anului, susţinut de extinderile şi investiţiile care au ajuns să totalizeze 40 de milioane de euro în ultimii 11 ani, planurile următoare de dezvoltare vizând investiţii de 20 mil. euro pentru următorii doi ani în divizia de producţie dedicată segmentului industrial.
”În prezent, ne concentrăm pe proiectul de investiţii de 20 milioane de euro cu perioadă de desfăşurare 2017 – 2020. În acest sens, anul acesta am demarat procesul de achiziţie de utilaje pentru producţia sectorului industrial, pentru echiparea platformei achiziţionate anul trecut, cu utilajele necesare pentru producţia de table cutate cu profil înalt, panouri termoizolante, profile pentru construcţii şi structuri. Urmărim să acoperim tot spectrul pentru segmentul industrial, astfel încât să putem oferi clienţilor noştri hale industriale la cheie”, a precizat Horaţiu Ţepeş.
În ceea ce priveşte exporturile, compania a realizat venituri de 10 mil. euro în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi estimează menţinerea ritmului până la finalul anului.
”Conform vânzărilor din primele nouă luni ale anului, când am înregistrat un plus de 50% la export, estimăm că vom menţine această creştere şi pentru sfârşitul anului. Identificăm un potenţial mare pe pieţele externe. Sunt pieţe precum Bulgaria sau Ungaria, în care putem ajunge lider de piaţă în următorii cinci ani. Acesta fiind şi unul din obiectivele noastre pe termen lung. Asta se datorează şi faptului că tot mai multe ţări vecine se uită către produsele din România, dar şi faptului că în prezent deţinem cea mai mare fabrică de sisteme pentru acoperiş din Estul Europei ”, a mai spus Ţepeş.
Investiţii de peste 40 milioane de euro
Compania a înregistrat în 2017 afaceri de 394 milioane de lei. În cei 11 ani de activitate compania a acoperit peste 200.000 de case şi a realizat investiţii de peste 40 milioane euro. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial. În 2018, Bilka şi-a vândut produsele la nivelul întregii ţări şi la export, prin intermediul a peste 500 dealeri stabili. Produsele Bilka ajung la export în ţări precum Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Polonia, Slovacia sau Ucraina.