Producătorul american de lacuri şi vopsele Azur din Timişoara a avut în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de aproximativ 121,9 mil. lei (peste 26 mil. euro), mai mult cu circa 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Ziarul Financiar. Compania estimează până la finalul anului în curs afaceri totale de 164 mil. lei (peste 35 mil. euro).
”Anul acesta am ieşit pe piaţa de produse de lubrifiere pentru prelucrări mecanice. Avem un start pozitiv şi ne dorim să creştem pe această piaţă. Produsele sunt după o tehnologie din SUA, iar faptul că producem în România anunţă o flexibilitate în soluţionarea cererilor dinspre piaţă” au declarat oficialii companiei Azur, citaţi de ZF.
Compania comercializează lacuri şi vopsele sub mărcile Roua, Evrika, Edil, brandul Qtek şi sistemul de nuanţare Natura. Vânzările la export au crescut în 2017 cu 12%, susţinute atât de proiectele existente, cât şi de unele colaborări demarate anul trecut.
Azur exportă în principal pe piaţa europeană, în ţări precum Germania, Franţa, Anglia, Elveţia, Finlanda şi Ungaria, potrivit datelor anterioare. Subsidiara locală a ICC Industries INC New York a ajuns în prezent la 348 de angajaţi şi vrea să mai recruteze operatori în producţie şi logistică.