Producătorul italian de mobilier pentru baie Savini Due din Sebeş, judeţul Alba, estimează că va încheia anul în curs cu o cifră de afaceri de 30 mil. euro, în creştere cu aproximativ 17% faţă de 2017, potrivit Ziarului Financiar.
Compania a înregistrat în primele nouă luni din acest an o creştere de aproximativ 14% a cifrei de afaceri, faţă de aceeaşi perioadă din 2017, în principal datorită diversificării ofertei şi a proiectelor dedicate clienţilor. Producătorul de mobilier pentru baie din Sebeş a avut anul trecut o cifră de afaceri de 117,4 mil. lei (peste 25,7 mil. euro), un profit net de 9,4 mil. lei (peste 2 mil. euro) şi un număr mediu de 379 de angajaţi, potrivit datelor publice.
”La nivel european, pieţele pe care suntem noi prezenţi au evoluat diferit, însă în general am observat o creştere, în mod special pe piaţa internă, în strânsă corelaţie cu evoluţia pieţei imobiliare. În acest an continuăm să extindem prezenţa Savini Due pe pieţele Uniunii Europene, iar unul dintre proiectele pe care le dezvoltăm este reprezentat de o gamă nouă de produse premium, cu care dorim să deservim alte pieţe decât cele pe care suntem prezenţi în acest moment’”, a spus Piersante Savini, general manager al Savini Due, citat de ZF.
Creştere de 10-12% a capacităţii de producţie
Compania din Sebeş produce articole de mobilier pentru baie, dulăpioare suspendate, diferite tipuri de oglinzi, accesorii pentru mobilier şi suporturi pentru chiuvetă. Pe fondul optimizării producţiei, fabrica Savini Due din Sebeş a înregistrat anul trecut o creştere de 10-12% a capacităţii faţă de anul anterior, la 1.700 de metri cubi de mobilier şi capace pentru toaletă săptămânal.
Principalele pieţe externe sunt Italia, Ungaria, Bulgaria şi Grecia. Savini Due a fost înfiinţată în anul 2003, cu principal domeniu de activitate producţia diferitelor tipuri de mobilier, administratorul unic al companiei fiind omul de afaceri italian Piersante Savini.