Primăria Oradea a semnat cu Astra Vagoane Călători contractul de finanțare privind modernizarea parcului de tramvaie din municipiul Oradea – etapa I, în valoare de aproximativ 19 mil. euro.
Obiectul acestui contract este achiziția a 10 tramvaie noi, fiecare cu 160 de locuri, eficiente din punct de vedere energetic, dotate cu un sistem de recuperare a energiei, cu aer condiționat, dar și cu un loc pentru persoanele cu dizabilități.
”Modernizarea parcului de tramvaie e un proiect foarte important care, alături de cel privind extinderea rețelei cu noua linie de tramvai care va lega cartierul Nufărul de Calea Aradului, va asigura o mai bună funcționare a transportului public orădean”, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
Valoarea contractului derulat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane”, Prioritatea de investiții 4.1, Mobilitatea Urbană Durabilă, este de 88.812.054, 10 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 98% – respectiv 87.035.813, 01 lei.
Mai vor încă 10 tramvaie noi
Primele 4 tramvaie vor fi livrate în luna octombrie 2019, iar restul de 6 în cursul anului 2020. In prezent se află în fază de precontractare contractul de finanțare privind modernizarea parcului de tramvaie din municipiul Oradea – etapa a- II-a. Acest lucru presupune achiziția a încă 10 tramvaie noi.
Sursa Foto: Facebook Astra Vagoane Călători