10.7 C
Cluj-Napoca
duminică, septembrie 15, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALUniversitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost inclusă într-un nou top internațional

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost inclusă într-un nou top internațional

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate recent de Times Higher Education.  Potrivit ultimelor date, Universitatea Babeș-Bolyai este singura universitate românească inclusă în clasamentul aferent Științelor Educației, ocupând poziția 401+.

În ceea ce privește domeniul Business&Economics, UBB se situează pe poziția 501+, alături de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București, clasamentul evaluând programele de Business & Management, Economie, respectiv Finanțe-Contabilitate.

Universitatea Babeș-Bolyai este prezentă și în clasamentul realizat cu privire la domeniul Științe Sociale, unde ocupă poziția 601+, alături de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în același clasament fiind prezentă și Academia de Studii Economice din București (în intervalul 501-600). Clasamentul aferent Științelor Sociale a avut la bază evaluarea programelor Comunicare și Studii Media, Geografie, Sociologie, respectiv Studii Politice & Internaționale.

”Aceste rezultate de excepție trebuie să fie apreciate prin raportare la subfinanţarea cronică a învăţământului superior din România. Rezultatele și poziționarea în clasamentele internaționale de prestigiu reconfirmă statutul Universității Babeș-Bolyai și gradul ridicat de încredere pe care îl are”, a spus Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

Clasamentul britanic THE este unul dintre cele mai comprehensive și  prestigioase clasamente internaționale de clasificare a universităților, luând în analiză criterii complexe legate de predare, cercetare, relația cu mediul socio-economic și internaționalizare. In 2018 în lume există aproximativ 27.000 de universităţi.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments