5.7 C
Cluj-Napoca
marți, octombrie 8, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALÎmbuteliatorul de apă minerală Apemin Zizin construieşte o nouă fabrică la Braşov

Îmbuteliatorul de apă minerală Apemin Zizin construieşte o nouă fabrică la Braşov

Producătorul de apă minerală Apemin Zizin vrea să cumpere un teren de 13.000 metri pătraţi în comuna Tărlungeni (judeţul Braşov) pentru a con­strui o nouă fa­brică în condiţiile în care actuala fabrică nu mai permite dezvoltarea companiei prin mărirea capacităţii de producţie, conform datelor din Monitorul Oficial consultate de Ziarul Financiar. Actuala fabrică a companiei se află în aceeaşi co­mu­nă, în satul Zizin.

Lichidatorul judiciar Centu SPRL a scos recent la licitaţie halele indus­triale şi alte active ale Larici SRL, care a activat în industria prelucrării lemnului. Activele din comuna Tărlungeni au fost scoa­se la licitaţie cu un preţ de 790.000 de lei fără TVA, se arată pe site-ul lichidari-evaluari.ro.

Apemin Zizin este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa apelor mi­nerale naturale, terminând anul 2017 cu o cifră de afaceri de 47,6 milioane de lei (peste 10 mil. euro), în scădere cu 13% faţă de anul precedent, arată datele de la Minis­terul de Finanţe. Profitul companiei s-a situat anul trecut la 1,6 milioane de lei şi a avut în medie 127 de salariaţi.

Anul trecut, compa­nia a renunţat la o parte din con­trac­te pentru realizare de mărci proprii pentru reţelele de magazine. Mărcile private au ajuns în unii ani chiar şi la mai mult de ju­mă­tate din vânzările anuale ale compa­niei, con­form datelor furnizate anterior de reprezentanţii îmbuteliatorului. Compania s-a concentrat în ultimii ani pe creşterea bran­dului Zizin pe care l-a susţinut prin campanii de promo­vare şi campanii promoţionale.

Compania a început în 2013 un proces de reorganizare internă şi rebranding, care a avut ca scop optimizarea vânzărilor, a distribuţiei, dezvoltarea departamentului logistică şi de suplimentare a capacităţilor de producţie. Astfel, faţă de anul 2011, cifra de afaceri a crescut de mai bine de două ori.

Apemin Zizin a introdus pentru prima dată pe piaţa locală varianta de sticlă de plastic (PET)

Compania este deţinută de Laura şi Laurenţiu Lazăr, care au preluat pachetul ma­joritar al Apemin Zizin în 1997, la şase ani după ce societatea a fost înfiinţată. Cei doi au intrat în afaceri în 1992, activând iniţial în comerţ. În 1994 au pus bazele societăţii Lazăr Group Prod, cu activităţi în producţia şi comercializarea ambalajelor PET (de plastic). În 1998, Apemin Zizin a fost compania care a introdus pentru prima dată pe piaţa locală varianta de sticlă de plastic (PET) de cinci litri pentru apa minerală plată.

Sursa: Ziarul Financiar

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments