Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl au ajuns să controleze 59% din producătorul de cărămizi Cemacon Cluj, prin intermediul firmelor PIF Industrial şi Dedeman, potrivit unui anunţ publicat la BVB. Anterior, PIF Industrial, la care cei doi antreprenori au pachete egale, deţinea 50% din Cemacon.
Dedeman a devenit principalul acţionar al Cemacon la finele anului trecut, după ce a cumpărat într-o singură tranzacţie un pachet de 13,4 milioane de acţiuni, ajungând de la 29% la 40,7% din capitalul producătorului român.
La data de 6 august, conform datelor furnizate de Bursa de Valori Bucureşti, principalii acţionari ai producătorului de cărămizi erau Dedeman, cu o participaţie de 40,77%, urmat de Business Capital for Romania cu 33%.
Cemacon, care este listată la Bursa de la Bucureşti, a raportat în 2017 o cifră de afaceri netă de 94,22 mil. lei, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, în vreme ce profitul net s-a situat la 13,2 mil. lei, mai mare cu 58% faţă de 2016.