4.7 C
Cluj-Napoca
joi, februarie 6, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALMinistrul pentru IMM-uri promite lansarea programului Start-Up Nation 2018 în următoarele două...

Ministrul pentru IMM-uri promite lansarea programului Start-Up Nation 2018 în următoarele două luni

Start-Up Nation 2018, poate cel mai aşteptat program de către vi­itorii antreprenori, va demara în următoarele două luni, potrivit declaraţiilor ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat Ştefan Radu Oprea, în cadrul emisiunii de business ZF Live. Se esti­mează că numărul proiectelor va creşte, ajungând chiar la dublarea depunerilor faţă de cele 19.000 de proiecte depuse anul anterior.

”Mă aştept să fie mai multe proiecte depuse anul acesta. Probabil că vor fi 30.000-40.000, aceasta este estimarea mea personală. Finanţarea disponibilă va fi pentru 10.000 de proiecte, iar plafonul rămâne la 200.000 de lei per proiect”, a precizat Ştefan Radu Oprea.

Creşterea numărului de proiecte depuse va veni la pachet cu exigenţa în tim­pul etapei de selecţie, astfel punc­tajul de succes ar varia în zona de 95-100 de puncte. Totodată, se aşteaptă o ca­litate mai bună a proiectelor, deoa­rece con­sultanţii şi beneficiarii au mo­delul Start-Up Nation 2017 pentru a se inspira.

”Imediat ce se va încheia perioada de selecţie a celor 10.000 de proiecte, care va fi în această toamnă, se va da drumul la perioada de contrac­tare. Interesul este ca banii puşi la dispo­ziţie de statul român să fie accesaţi cât mai repede şi să circule pe piaţă”, a mai spus ministrul.

Începând cu ediţia din toamnă a programului, vor fi modificări aduse contractului. Una dintre modificări presupune includerea costurilor privind contabilitatea salariilor în finanţare. De asemenea, se simplifică şi regulile de achiziţie.

”Ne dorim ca partea de achiziţie publică cu trei oferte să fie mult simplificată. Am constatat că în România, din nefericire, în ultimii ani s-au reglementat cazuri izolate. Încercăm să fim pentru antreprenor, să-l consiliem cât mai bine. Ne dorim să venim cu o sumă forfetară în ceea ce priveşte salariile”, a afirmat Oprea.

Pe de altă parte, termenele stipulate prin contract trebuiesc în continuare respectate. În cadrul Start-Up Nation, ce se află încă în desfăşurare, antre­pre­norii trebui să trimită până pe 29 septembrie toate documentele neces­are pen­tru cererile de plată. Dacă termenul nu este respectat, în contract se menţio­neză că aceştia îşi pierd finanţarea.

”Antreprenorii trebuie să vină cât mai repede cu cererile de plată la ghişeele agenţiilor regionale şi la ghişeul băncilor partenere, astfel încât să intre în posesia banilor cât mai repede, pentru că ei există. Sunt în conturile băncilor şi în conturile agenţiilor regionale şi îi aşteaptă pe antreprenori. Esenţa şi spiritul Start-up Nation sunt legate de redeşteptarea spiritului antrepronorial în România”, a mai afirmat ministrul.

În faza întâi din Start-Up Nation au fost selectate 10.000 de proiecte din cele 19.000 depuse. În prezent, 8.444 de an­tre­­pre­nori au încheiat contractele şi peste 6.500 au acces la finanţare deja, ceea ce con­duce la faptul că businessul lor func­ţio­­­­nează pe piaţă. Pentru 2017, banii au fost dintot­dea­­­una alocaţi. Banii au existat şi nu a fost nicio constrângere pe chesti­unea a­ceasta de rectificare bugetară. Încer­căm să avem capacitatea adminis­trativă cât mai mare, astfel încât şi noi şi băncile să îi pu­tem primi pe cei care vor aplica în 2018”, a explicat ministrul pen­tru mediul de afaceri şi antrepre­noriat.

În 2017, un număr de 5.000 de proiecte au fost finanţate prin inter­mediul băncilor şi diferenţa prin agenţii regionale. Drept urmare, se doreşte ca anul acesta să fie o uniformizare a reglementărilor la nivelul partenerilor programului Start-Up Nation.

Rezultatele primei ediţii Start-Up Nation arată că impulsul în dezvoltarea producţiei a funcţionat, deşi aşteptări erau îndreptate către zona IT. Anul acesta se doreşte o deschidere spre zonele de servicii şi de producţie, astfel celelalte domenii vor avea un punctaj mai mic.

”Avem toate celelalte mijloace prin care IT-iştii sunt stimulaţi astăzi în România şi probabil că ideea de a debuta cu Start-Up Nation în zona IT-ului a fost mai puţin importantă pentru ei. Cred că o dezvoltare uniformă în ţară ne-ar ajuta. Sunt zone peste media europeană şi acolo lucrurile funcţionează”, a mai spus Oprea.

Până la sfârşitul lunii septembrie, ordonanţa de urgenţă va fi definitivată, urmând să fie publicată pe site-ul ministerului. Prin intermediul site-ului se doreşte informarea beneficiarului, dar şi aplicarea unui tratament unitar pe toată ţara.

”Lucrurile ar fi fost mai rapide dacă nu ar fi fost acea rectificare bugetară. Săptămâna viitoare va fi ordonanţa în transparenţă, apoi urmează avizarea şi adoptarea ei în guvern. Apoi va urma publicarea procedurilor şi intrarea în normalitate a programului Start-Up Nation 2018. Totodată, la sfârşitul lunii septembrie va avea loc un eveniment în care sunt invitaţi toţi aplicanţii programului Start-Up Nation 2017 şi care are ca scop crearea unei comunităţi a tinerilor antreprenorilor care au debutat împreună prin intermediul programului”, potrivit ministrului.

Au fost lansate programe care vin în completarea programului Start-Up Nation

”Vor fi 450.000 de lei alocaţi financiar, nerambursabili, cu 10% cofinanţare din partea antreprenorilor. Firma trebuie să aibă vechime cel puţin un an, să poată prezenta un bilanţ contabil şi să aibă taxele plătite către stat. Se lucrează acum la analiza dosarelor depuse, astfel încât să intre în contract şi finanţare”, a precizat Oprea.

O aplicaţie care vine în ajutorul creşterea capacităţilor comerciale a fost încheiată şi a înregistrat peste 1.000 de proiecte depuse, dintre care vor fi aproximativ 200 finanţate. În 2019, se doreşte lansarea unui program care să vină în sprijinul celor care au reuşit în cadrul programului Start-Up Nation, deoarece nevoia de finanţare este constantă.

Legea prevenirii este un instrument pentru a ajuta antreprenorii din România şi conţine 400 de articole din 70 de legi. Aceasta este publicată pe site-ul www.prevenire.gov.ro de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat şi are ca scop schimbarea mentalitatăţii şi paradigmei stat-antreprenor, din perspectiva Guvernului României.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments