Retailerul grec de jucării Jumbo a cumpărat cu 4 mil. euro fostul centru comercial Macro Mall din Braşov, potrivit informaţiilor din presa locală şi surselor din piaţă.
Mallul a fost inaugurat la sfârşitul anului 2005 şi avea o suprafaţă de aproape 8.000 de metri pătraţi. În 2006, a fost cumpărat de către fondul britanic de investiţii Carpathian de la oamenii de afaceri Alios Wagner şi Gerard Heinen, potrivit informaţiilor disponibile.
În 2011, Macro Mall avea un grad de neocupare de 30% şi era evaluat de Carpathian la 2,5 milioane de euro, de aproape opt ori mai puţin decât preţul plătit în 2006, când mallul fusese cumpărat cu 19 milioane de euro.
Datele din presa locală mai arată că Macro Mall a fost cumpărat în 2011 de firma Ktenix Enterprises, deţinută de un offshore înregistrat în Cipru, iar din 2012 este închis. Firma Ktenix Enterprises SRL a avut anul trecut pierderi de peste 500.000 de lei, la afaceri de zece ori mai mici, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Retailerul de jucării Jumbo, care a intrat pe piaţa românească în urmă cu cinci ani, a ajuns la afaceri de 400 milioane de lei în 2017, în creştere cu 50% faţă de anul anterior, şi are aproape 800 de angajaţi în cele nouă magazine pe care le are în prezent în România.
Tot 4 mil. euro pentru Magnolia Shopping Center din Braşov
Tot în Braşov, la începutul acestui an, a mai fost vândut şi centrul comercial Magnolia Shopping Center, pe care l-au preluat fraţii Tudor şi Dragoş Comăniciu, doi dintre fondatorii producătorului de lactate Delaco. Valoarea tranzacţiei a fost tot de 4 milioane de euro.