Producătorul şi distribuitorul de produse alimentare ”Bertis” din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, controlat de familia Berszany, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 175 mil. lei (38,3 mil. euro), mai mult cu 18% faţă de anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Fondată în urmă cu 26 de ani ca o afacere de familie în domeniul comercializării produselor alimentare, Bertis s-a consolidat ca un grup care operează preponderent domeniul industriei cărnii, comercializării produselor alimentare şi alimentaţiei publice.
În vederea diversificării activităţii, Bertis a investit într-o fabrică de prelucrare a cărnii (2006-2010), un atelier de brutărie-patiserie (2012), o bucătărie industrială (2015), dar şi în depozite frigorifice. Faţă de o capacitate de producţie de o tonă pe zi de preparate din carne în anii 2004-2005, în prezent Bertis dispune de o capacitate de 30 de tone pe zi, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.
Compania produce diverse mezeluri, carne, produse de panificaţie şi de cofetărie. Berits comercializează atât carne proaspătă, precum şi congelată de vită, porc, pui, curcan, raţă şi peşte, mezeluri, afumături şi specialităţi. Compania a deschis 5 restaurante şi o sală de evenimente în Sfântu Gheorghe şi oferă servicii de catering şi livrare la domiciliu prin intermediu Big Mama Delivery“, arată informaţiile de pe site-ul companiei.
Lanţul de magazine Bertis are zece unităţi în judeţul Covasna (şapte în Sfântu Gheorghe, un magazin Covasna şi două Târgu-Secuiesc). Distribuţia produselor Bertis se realizează cu mijloacele proprii de transport (parc auto cu 84 de maşini, dintre care 35 sunt frigorifice) pentru peste 1.500 de clienţi din judeţele Covasna, Braşov, Harghita, Mureş şi Bucureşti.
Prezenţi de 26 de ani pe piaţă
Cele mai populare produse Bertis sunt crenvurştii, felurile de salam şi parizer, produsele din carne afumată, legumele şi prăjiturile congelate, alimentele semipreparate congelate şi produsele de patiserie. Compania ”Bertis” SRL a fost înfiinţată în anul 1992 cu obiect principal de activitate comerţ cu ridicată al cărnii şi produselor din carne, avâdu-i ca asociaţi pe Berszany Emese şi Berszany Tibor.