Producătorul de cosmetice Farmec din Cluj-Napoca a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 116 milioane lei (aproximativ 25 milioane euro), în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2017.
Afacerile au fost susţinute de vânzările din magazinelor de brand, în urcare cu 67%, şi de cele din magazinul online, care au înregistrat o majorare de 16%. Planurile companiei includ extinderea reţelei de magazine, inclusiv în regim de franciză.
”Continuând trendul ascendent pe care ne-am menţinut în utimii ani, ne-am propus şi pentru 2018 o nouă rată de creştere a businessului Farmec, iar rezultatele foarte bune obţinute în prima jumătate a acestui an validează intenţia de a ne menţine în topul celor mai importanţi jucători din sectorul cosmetic. Suntem mândri că printr-o strategie coerentă şi solidă reuşim să ducem la un nou nivel producţia românească de cosmetice”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
Farmec este cel mai important producător român de pe piaţa de cosmetice, evaluată la 3,5 miliarde lei. Compania se bate atât cu nume internaţionale precum L’Oreal sau Beiersdorf (Nivea), cât şi cu producători români de mai mici dimensiuni, cum este cazul Cosmetic Plant.
Compania intenţionează să continue extinderea reţelei magazinelor de brand, a vânzărilor externe şi să dezvolte portofoliul de produse inovatoare. În plus, producătorul român vrea să se extindă şi în franciză, pe plan local şi internaţional. Farmec este prezent în Europa cu 7 magazine – 3 în Spania, 2 în Italia şi câte unu în Grecia şi Ungaria.
De la începutul anului, Farmec a inaugurat trei magazine Gerovital, la Oradea, Cluj-Napoca şi Constanţa, ajungând la o reţea de 24 de magazine de brand Farmec şi Gerovital, pe plan naţional. Farmec este primul şi singurul producător român de cosmetice care dispune de o reţea proprie de magazine de brand.
Creşterea cifrei de afaceri din prima jumătate a acestui an a fost susţinută şi de dezvoltarea brandurilor din portofoliul companiei. Potrivit reprezentanţilor Farmec, producătorul are o cotă de piaţă de 29,3% în volum pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, iar Gerovital este lider de piaţă pe segmentul produselor antirid.
Nufăr este brandul nr. 1 în România pe segmentul detartranţi
De asemenea, Nufăr este brandul nr. 1 în România pe segmentul detartranţi, deţinând o cotă de piaţă de 33,1% în volum şi de 35,6% în valoare, în timp ce Triumf este lider pe segmentul de curăţare a bucătăriei, cu o cotă de piaţă volumică de 33,5 şi una valorică de 30,6%. În prezent, în cadrul companiei Farmec activează 760 de angajaţi. Compania a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de peste 214 milioane de lei, 45,8 milioane de euro, înregistrând o creştere de 9% faţă de anul 2016.