0.7 C
Cluj-Napoca
vineri, decembrie 13, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALBanca Transilvania a ajuns cel mai mare grup bancar din România, depăşind...

Banca Transilvania a ajuns cel mai mare grup bancar din România, depăşind pentru prima dată BCR la finalul semestrului I

Banca Transilvania şi-a depăşit şi cel mai puternic rival – BCR- în pri­ma jumătate a acestui an şi a de­venit cel mai mare grup bancar din România, dar şi cel mai pro­fitabil. Grupul BT controla la finalul lunii iunie a acestui an active în va­loa­re de 75,3 miliarde de lei, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi pe­rioa­dă a anului trecut şi cu 5,1 miliarde de lei mai mult decât principalul său competitor- grupul BCR, scrie Ziarul Financiar.

Accederea grupului BT pe primul loc în piaţa bancară locală după prima jumătate a acestui an a fost în primul rând rezultatul achiziţiei Bancpost, instituţie de credit ale cărei rezultate financiare sunt încluse în raportările aferente acestui prim semestru din 2018.

Grupul Eurobank, acţionarul Bancpost, cea mai mare bancă grecească din piaţa locală cu active de circa 11 miliarde de lei şi o cotă de piaţă de 2,6% la finalul anului trecut, a semnat în noiembrie 2017 un acord de preluare cu Banca Transilvania. Tranzacţia a primit la toate aprobările necesare la mijlocul lunii martie 2018, iar Banca Transilvania este în prezent în proces de integrare a operaţiunilor Bancpost.

Pe lângă rezultatele Bancpost, în situaţiile financiare ale grupului BT sunt incluse şi rezultatele diviziilor de leasing şi credite de consum preluat de la Eurobank (ERB Leasing IFN S.A., ERB Retail Services IFN S.A.), precum şi cele ale Victoriabank (banca din Republica Moldova deţinută de BT), ale BT Leasing, BT Direct IFN, BT Microfinanţare IFN şi BT Asset Management.

Profit net de 865 milioane de lei după primele şase luni, plus 67%

În prezent BT nu este doar cel mai mare grup bancar din România, dar şi cel mai profitabil. Grupul BT a tras linie după primele şase luni din acest an cu un profit net de 865 milioane de lei, în creştere cu 67% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, grupul BCR a raportat un profit net de 697 milioane de lei, în timp ce BRD SocGen a înregistrat un câştig de 741 milioane de lei.

Sursa: Ziarul Financiar

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments