Sunimprof Rottaprint, tipografia producătoare de etichete autoadezive din Apahida, jud. Cluj, a înregistrat în primele şase luni o creştere cu 300% a cererii pentru etichetele pe suport reciclabil, cele mai multe solicitări venind de la clienţii din Germania.
”Produsele eco-friendly sunt o prioritate pentru noi şi căutăm opţiuni pentru a putea recicla o mare parte din deşeul pe care îl producem. La nivelul pieţei, există tendinţa de a găsi soluţii pentru a impacta cât mai puţin mediul în care trăim şi aici ne putem gândi la tot lanţul de producţie: realizarea materialelor, livrarea acestora la client, rezidurile care rămân după tipărirea etichetelor şi după aplicarea acestora pe produs. Furnizorii noştri dezvoltă mereu astfel de materiale, aliniindu-se tendinţelor globale”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Sunimprof Rottaprint.
Compania realizează etichete autoadezive pe liner PET din anul 2012. Această tehnologie creşte productivitatea procesului de etichetare, deoarece linerul PET este mai subţire şi mai rezistent comparativ cu hârtia siliconată, folosită ca suport obişnuit. De asemenea, spaţiul necesar pentru transportul şi depozitarea rolelor de etichete scade cu cel puţin 10%, având în vedere dimensiunea mai mică a materialului.
Sunimprof Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România. Firma a fost înfiinţată în urmă cu 27 ani, în Apahida, jud. Cluj, şi deţine în prezent 4 centre logistice, în Timişoara, Braşov, Ilfov, Paşcani şi 2 centre logistice în Ungaria şi Germania, în care lucrează peste 250 de angajaţi. Compania a încheiat anul 2017 cu afaceri de 90,8 milioane lei, în creştere cu 20%, şi un profit net de 1,38 milioane lei, potrivit datelor de la MInisterul Finanţelor.
Exporturile companiei au ajuns la 24% din totalul cifrei de afaceri
În 2017, Sunimprof Rottaprint a livrat produse în 14 ţări din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. Exporturile companiei au generat 24% din totalul cifrei de afaceri, iar numărul clienţilor străini a crescut cu circa 21%. Astfel din cei 800 de clienţi ai Sunimprof Rottaprint, ponderea clienţilor străini a fost de 15%.