Producătorul de confecţii Secuiana din Târgu-Secuiesc a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 16,4 mil. lei (3,5 mil. euro), mai mult cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii cu aproape 11% a vânzărilor la export.
Vânzările la export ajung la peste 50% din totalul cifrei de afaceri a companiei. Secuiana estimează că va încheia anul în curs cu afaceri totale de aproximativ 33 mil. lei (7 mil. euro), în uşoară creştere faţă de anul trecut.
”În primul semestru am avut tot timpul capacitatea de producţie acoperită cu comenzi. Exportul a crescut cu 10,7%, în timp ce vânzările pe piaţa internă au fost puţin sub nivelul înregistrat în perioada similară din 2017. În lunile mai şi iunie înregistrăm, an de an, vânzări record în magazinele noastre”, a spus Dobra Laszlo, directorul general al Secuiana.
Compania a ajuns în prezent la peste 520 de angajaţi, dintre care 446 de oameni în producţie şi în activităţi conexe, legate de producţie şi 75 în magazine şi în departamentul comercial. În primul semestru au fost recrutaţi 23 de oameni doar pentru rezolvarea problemelor legate de fluctuaţia de personal.
”Este din ce în ce mai greu să găsim personal, chiar şi necalificat. Costurile noastre cu forţa de muncă reprezintă peste 80% din costurile totale şi nu întotdeauna reuşim să găsim înţelegere la clienţii noştri externi pentru majorarea preţurilor de lohn”, a spus Dobra Laszlo.
Partenerii de afaceri ai Secuiana pe piaţa externă sunt Bruno Saint Hillaire din Franţa, Alberto din Germania, I.C. Group din Danemarca, Adamakos din Grecia, Comeback Fashion din Olanda, GREIFF din Germania, dar şi alte companii din Italia sau Irlanda din Nord. Compania comercializează confecţii grupate în colecţiile Adam’s, Secuiana Gold Collection şi Secuiana Men’s Clothing.
”Pieţele unde sunt localizaţi clienţii noştri sunt destul de stabile. Lucrăm în continuare pentru aceiaşi clienţi. Ar fi posibil să atragem clienţi noi, însă nu vom găsi forţa de muncă cu care să realizăm producţie suplimentară. Industria noastră nu este deloc atractivă pentru tineri, iar pe măsură ce se pensionează personalul, se va reduce treptat şi numărul de angajaţi, fără să avem o şansă reală de înlocuire”, a mai spus directorul general al Secuiana.
O tradiţie de 50 de ani în industria textilelor
Compania Secuiana a fost fondată în 1968 şi a început să funcţioneze un an mai târziu. În 1973, fabrica s-a specializat în producţia de pantaloni şi a început să exporte în Europa de Vest şi America de Nord. Compania face parte din grupul Secuiana din Târgu-Secuiesc, alături de producătorii de textile Seconf SA şi S’mode SA şi firma de transport Secuiana Trans, conform unor informaţii furnizate anterior de companie. Secuiana are mai mulţi acţionari, persoane fizice, actuali şi foşti angajaţi ai companiei.
Sursa: Ziarul Financiar