Producătorul de produse de panificaţie Vel Pitar şi-a bugetat pentru acest an investiţii de 62 de milioane de lei (circa 14 mil. euro) pentru retehnologizarea fabricii din Cluj-Napoca şi într-o nouă unitate de producţie în Bucureşti.
Investiţia în noua facilitate din Bucureşti se ridică la peste 12 milioane de lei, iar restul de aproximativ 50 de milioane de lei sunt destinaţi pentru retehnologizarea fabricii din Cluj-Napoca. Vel Pitar are în portofoliu produse precum Grâu Întreg, Chef Gourmand, Sylvester Graham, Maya, batoanele Doi Fraţi, mai multe tipuri de pâine ambalată şi neambalată, dar şi alte produse de panificaţie şi de patiserie.
Vel Pitar, cea mai mare companie din sectorul de panificaţie, a finlizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 396,6 milioane de lei (78 mil. euro), în creştere cu 11% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Pe de altă parte, profitul companiei s-a majorat cu 59%, până la 15,7 milioane de lei.
Piaţa de panificaţie este estimată la 1,8 mld. euro
Românii consumă anual 95 de kilograme de pâine pe cap de locuitor, faţă de 60 de kilograme media la nivelul UE, conform celor mai recente date. Piaţa de panificaţie din România este estimată la 1,8 mld. euro, din care valoarea producţiei interne este în jur de 1,1 mld. euro, potrivit datelor Vel Pitar.
Sursa: Ziarul Financiar