Compania Premium Aerotec, parte a grupului Airbus, a avut anul trecut afaceri de 300,251 milioane de lei (64,5 milioane de euro), în creștere cu aproape 10% față de anul anterior. Profitul net al companiei a crescut la 88, 42 milioane de lei, în timp ce numărul mediu de angajați a urcat la 804 persoane, de la 755 de oameni în 2016, arată datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Grupul german Premium Aerotec a intrat pe plan local în 2010, atunci când a construit o fabrică pe platforma IAR Ghimbav. Aici, compania produce componente metalice şi non-metalice pentru aeronavele Airbus. Fabrica se întinde pe o suprafaţă de 26.000 de metri pătraţi. Iniţial, unitatea de producţie avea 160 de angajaţi, iar până în prezent numărul acestora a crescut de mai mult de cinci ori.
Premium Aerotec este cel mai important producător european de structuri pentru aeronave de mari dimensiuni, producând în principal pentru Airbus. Compania germană a fost înfiinţată în anul 2009 ca filială deţinută în întregime de grupul Airbus. Investiţiile Premium Aerotec în fabrica din Braşov, cu o suprafaţă construită de 60.000 metri pătraţi, se ridică la circa 40 milioane euro.
Venituri de 67 miliarde de euro şi 129.000 de angajaţi
Airbus este lider mondial în aeronautică şi servicii în domeniul spaţial. În 2017 a generat venituri de 67 miliarde de euro şi a avut aproximativ 129.000 de angajaţi. Airbus produce avioane de pasageri, cu capacitate între 100 şi peste 600 de locuri. Airbus este, de asemenea, lider european în domeniile avioanelor cargo, de luptă, de transport şi pentru misiuni de salvare, precum şi una dintre companiile importante la nivel mondial în industria spaţială.