web analytics
Sunteți aici

Telemeaua de Sibiu a devenit produs protejat la nivel naţional

Telemeaua de Sibiu a primit protecţia naţională a sistemelor din domeniul calităţii conform legislaţiei, dreptul de utilizare a logo-ului naţional cât şi dreptul de a comercializa produsul revenind exclusiv producătorilor sau procesatorilor din judeţul Sibiu.

Producătorii vor trebui să respecte prevederile din caietul de sarcini şi vor fi supuşi controlului şi certificării unui Organism de Inspecţie şi Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului. Autoritatea competentă responsabilă cu verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logoului naţional este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu este grupul aplicant al producătorilor şi procesatorilor produsului ”Telemea de Sibiu” din arealul geografic şi va trebui să desfăşoare activităţi de informare a consumatorilor şi de promovare, va monitoriza utilizarea comercială a denumirii ”Telemea de Sibiu” şi va lua măsuri pentru asigurarea protecţiei juridice adecvată a indicaţiei geografice protejate naţional.

România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicaţii Geografice Protejate (I.G.P.): ”Magiun de prune Topoloveni”, ”Salam de Sibiu”, ”Novac afumat din Ţara Bârsei” şi produsul ”Telemea de Ibăneşti” înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.).

Patru produse în stadiul de evaluare

Demersul completează lista produselor depuse pentru dobândirea protecţiei europene pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată, astfel că România are în prezent alături de cele deja înregistrate, încă patru produse în stadiul de evaluare: ”Cârnaţi de Pleşcoi”, ”Caşcaval de Săveni”, ”Scrumbie de Dunăre afumată” şi ”Telemea de Sibiu”.

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus
Produs în Ardeal

FREE
VIEW