Consiliului Județean Cluj a făcut publică situația la zi a fondurilor europene atrase de forul administrativ județean în doi ani de zile. Astfel, în perioada iunie 2016-iunie 2018, Consiliul Județean Cluj a depus proiecte europene în valoare totală de peste 166 mil. euro, din care 135,8 mil. euro reprezintă fonduri nerambursabile deja obținute. Diferența de 31.000.000 euro reprezintă valoarea fondurilor solicitate în baza proiectelor depuse și aflate într-o etapă avansată de evaluare.
Dintr-un total de 19 proiecte inițiate și depuse în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare și Programului Operațional Regional 2014-2020, Consiliul Județean a câștigat pe parcursul celor doi ani nu mai puțin de 10 proiecte. Dintre acestea, trei vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, având o valoare de 80,1 mil. euro, iar altele trei reabilitarea infrastructurii educaționale, în cuantum de 7 mil. euro. Totodată, au fost câștigate câte un proiect în domeniile deșeuri, modernizarea infrastructurii sanitare, reabilitarea infrastructurii culturale și, respectiv, formarea profesională.
În ceea ce privește proiectele concepute și depuse pentru finanțare, începând din luna iunie 2016 și până în prezent, Consiliul Județean a depus în vederea evaluării nu mai puțin de nouă proiecte europene ce se intenționează a fi finanțate prin POR 2014-2020. Cu o valoare totală de 31,2 mil. euro, acestea vizează reabilitarea infrastructurii educaționale – trei proiecte, modernizarea și dotarea spitalelor aflate sub autoritatea Consiliului Județean – cinci proiecte, respectiv reabilitarea instituțiilor de cultură – un proiect.
Decontează 34,6 mil. euro
În ceea ce privește reabilitarea rețelei de drumuri județene, Consiliul Județean a decis să solicite, prin intermediul a 11 cereri de finanțare, decontarea sumei de 34,6 mil. euro folosite pentru îmbunătățirea infrastructurii a nu mai puțin de 21 de drumuri, cu o lungime însumată de 335 km. Totodată, în domeniul infrastructurii de sănătate, Consiliul Județean a decis să solicite rambursarea unei sume de 6 mil. euro.