Compania AlMasria Universal Airlines a lansat zboruri turistice din Cluj-Napoca către destinația de vacanță Hurghada, Egipt, cu o frecvenţă de două curse pe săptămână. Zborurile spre Egipt vor fi operate cu aeronave Airbus A 320, având o capacitate de 179, respectiv 175 de locuri.
”Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a marcat printr-un eveniment dedicat, lansarea zborurilor sale turistice din anul 2018 către destinaţia de vacanţă Hurghada, Egipt, operate de compania aeriană AlMasria Universal Airlines. Zborurile vor avea o frecvenţă de două ori pe săptămână, în ziua de miercuri, cu aeronave Airbus A 320, având o capacitate de 179, respectiv 175 de locuri. Cursele spre destinaţia Hurghada vor fi operate până în 24 octombrie”, se arată în comunicatul transmis de aeroportul din Cluj-Napoca.
Zborurile spre Hurghada au mai fost operate de pe Aeroportul Internaţional Cluj în ultimii ani, timp în care această destinaţie s-a aflat printre preferinţele pasagerilor din Cluj-Napoca, dar şi din întreaga Transilvanie. În acest an, pasagerii Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj pot călători spre 12 destinaţii turistice renumite din Turcia (Antalya), Grecia (Chania, Heraklion, Rhodos, Zakynthos, Skiathos, Corfu), Egipt (Hurghada, Sharm El Sheik), Tunisia (Monastir), Spania (Palma de Mallorca) şi România (Constanţa).