Start-up-ul Noah Watch, înfiinţat în urmă cu doi ani de clujenii Ruben Perju şi Iosif Harasemiuc, a realizat primele prototipuri pentru lansarea unui ceas inteligent hibrid, pentru care vrea să obţină finanţare prin intermediul Kickstart.com, cea mai mare platformă de crowdfunding din lume.
Compania, care a alocat un buget de investiţii de 200.000 euro pentru 2017-2018, are în plan să demareze campania de strângere de fonduri pentru primul ceas inteligent de lemn din lume în luna iulie.
”Suma finanţată prin intermediul Kickstrater.com va fi folosită pentru a începe producţia primului ceas inteligent de lemn din lume. În prezent suntem în precampanie şi consolidăm comunitatea Noah, unde vrem să avem 5.000 de oameni din toată lumea – SUA, Canada, Marea Britanie – interesaţi de produs”, a declarat Ruben Perju, co-fondator al Noah Watches.
Prototipurile pentru primul ceas inteligent de lemn sunt deja testate de către echipa Noah Watches, urmând ca prin intermediul campaniei de pe Kickstarter.com să anunţe lansarea produsului la nivel internaţional. Smartwach-ul hibrid va avea două game disponibile pe Kickstarter, cu variantă de damă şi pentru bărbaţi.
Prima dintre acestea este o variantă smart business – un ceas hibrid pe care îl poţi purta la birou – iar prima funcţie anunţată de echipa NOAH este aceea de phone call: selectezi 12 persoane de maxim interes din agenda telefonică, iar ceasul te va informa cu privire la apelant în cazul în care nu ai acces direct la telefon, respectiv îţi va permite ca prin dublu clic pe buton să respingi apelul, dacă eşti într-o întâlnire.
Cea de a doua gamă a smartwatch-ului hibrid este dedicată persoanelor active, care doresc să poarte ceasul inclusiv atunci când fac sport, iar pentru a alege numele sub care această gamă va fi disponibilă pe piaţă, echipa Noah îşi provoacă suporterii să fie parte din procesul de naming.
Start-up-ul a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 250.000 euro, iar pentru 2018 ţinta este de a-şi dubla veniturile şi de a intra pe mai multe pieţe externe. Până acum, ceasurile Noah au fost livrate în 10 ţări din lume, cel mai scump model vândut anul trecut costând 600 de euro (model cu 48 de microcristale inserate manual pe cadran). În general, preţul unui ceas de lemn Noah porneşte de la 199 euro.
Produc anual peste 3.000 de ceasuri de lemn
Recent, Noah Watches şi-a extins semnificativ capacitatea de producţie, astfel încât va putea produce anual mai mult de 3.000 de ceasuri de lemn, de două ori mai mult decât la începutul anului 2017, şi a lansat, anul acesta, primele 5 Corner Store-uri unde consumatorii din România pot interacţiona cu produsele brandului.
”Extinderea capacităţii de producţie şi a canalelor de vânzare locale ne permit să oferim clienţilor din România acces cat mai simplu la brand. Dacă îţi doreşti un ceas NOAH, îl poţi vedea şi cumpăra în acest moment din magazinul online (www.noah-watch.com), dar şi din reţeaua de Corner Store-uri, pe care o vom extinde cu încă 20 locaţii noi în 2018”, a punctat Ruben Perju.
Sursa: Ziarul Financiar