Producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia-Mare, o afacere controlată de antreprenorii Vladimir Iacob şi Marius Şelescu, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 1 miliard de lei, în creştere cu aproape 20% faţă de 2016 şi cel mai bun rezultat atins de companie de la înfiinţare.
Aramis devine astfel prima companie antreprenorială din producţia de mobilă care reuşeşte să treacă de vânzări de 1 mld. lei. Producătorul a raportat un profit net în scădere, de 37 mil. lei şi a avut un număr mediu de 4.544 de salariaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor.
Finalizarea unui program de investiţii de 30 de milioane de euro, întins pe doi ani, se vede în rezultatele raportate de companie, care după trei ani în care a stat cu vânzările în jurul a 500 de milioane de lei a cunoscut în perioada 2015-2017 o dublare a volumele vândute.
Aramis Invest este cel mai mare exportator cu capital privat românesc
Producţia companiei din judeţul Maramureş este dependentă însă de un singur mare client, retailerul suedez de mobilă IKEA. Abia în ultimii ani, acţionarii Aramis au decis să facă şi pasul către piaţa locală prin brandul Aramis Feeling, care se adresează consumatorilor locali şi care este disponibil printr-un magazin online şi un showroom în Cluj-Napoca. Din 2014, Aramis Invest este şi cel mai mare exportator cu capital privat românesc, poziţie pe care nu a mai cedat-o de patru ani.