10.7 C
Cluj-Napoca
joi, octombrie 10, 2024
Google search engine
AcasăANUNȚURIAFA Cluj a premiat 7 personalități clujene excepționale la ''Gala Excelenței la...

AFA Cluj a premiat 7 personalități clujene excepționale la ”Gala Excelenței la Feminin 2018”

Șapte doamne cu realizări remarcabile în slujba comunității au fost premiate, miercuri, de Asociația Femeilor de Afaceri Cluj (AFA Cluj) în cadrul “Galei Excelenței la Feminin 2018”, un eveniment aflat la cea de-a șasea ediție. Devenită deja o tradiție clujeană, Gala Excelenței la Feminin scoate în prim plan personalitățile feminine al căror aport la dezvoltarea comunității este demn de a fi remarcat.

”Ca în fiecare an, Asociația Femeilor de Afaceri Cluj premiază prin Gala Excelenței la Feminin performanțele recunoscute pe plan național și internațional ale unor femei remarcabile, deoarece noi suntem convinse că o comunitate puternică se clădește cu oameni valoroși și dedicați, uniți în determinarea lor de a face lumea mai bună. Anul acesta, aflat sub semnul Centenarului Marii Uniri, am pus în lumina reflectoarelor șapte doamne excepționale, care aduc o contribuție majoră în domeniile în care activează, care coalizează în jurul lor forțe creatoare și promovează valorile pe care noi le împărtășim”, a declarat Mihaela Rus, președintele fondator AFA Cluj.

Viceprimarul Dan Tarcea a deschis Gala de premiere oferind Mihaelei Luțaș premiul pentru valoroasa contribuție în învățământul universitar și pentru pregătirea noii generații de antreprenori.

”Vă mulțumesc pentru onoarea de a-mi acorda acest premiu, mulțumesc AFA Cluj. Este premiul pe care dumneavoastră l-ați acordat generației mele, 60+, care a construit ceea ce dumneavoastră dezvoltați acum, generației care în 1989 a înțeles că lumea trebuie schimbată pas cu pas. Am încercat să folosesc tot binele de care am avut parte în slujba studenților, a universității, a orașului”, a declarat Mihaela Luțaș.

Profesor universitar al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Mihaela Luțaș ocupă și funcția de prorector al Universități Babeș-Bolyai. O direcție determinantă a carierei sale este reprezentată de activitatea de cercetare. Autor a peste 64 de cărți, articole, studii și lucrări științifice în domeniul economic, Mihaela Luțaș a susținut o serie de cursuri și cercetări pe problematica politicilor economice în Uniunea Europeană la universități de prestigiu din străinătate.

Elenei Ivanca i-a fost înmânat de către Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, premiul „Excelența la Feminin” pentru un parcurs impresionant în teatru, pentru pasiunea, dedicația și generozitatea puse în slujba publicului.

”Fără familia mea, fără prietenii mei, fără dumneavoastră, doamnelor, eu nu aș fi astăzi ceea ce sunt. Tot ce am clădit a fost cu onestitate și împreună cu prietenii mei. Întreaga mea viață este un premiu. Dar niciodată când primim un premiu, nu suntem noi premiați, ci oamenii din spatele nostru”, a spus Elena Ivanca.

Cu un palmares impresionant de roluri memorabile, Elena Ivanca este cunoscută publicului clujean și mediului artistic din țară și de peste hotare datorită talentului ei, dedicației și pasiunii pentru teatru. Doctor în Actorie, actriță a Teatrului Național din Cluj din anul 2000, este cadru universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, secţia Canto, unde predă Arta Actorului.

Dan Pitic, managerul brandului clujean Ax Perpetuum, a premiat-o pe Gabriela Zaharie pentru management de înaltă calitate în domeniul sanitar și pentru contribuția sa la dezvoltarea Neonatologiei.

”Eu am avut ca talent doar dragostea pentru copii. AFA este în acest moment cea care iubește cel mai mult copiii pentru că mi-a oferit acest premiu. Nu poți să faci nimic de unul singur, în spatele tău se află întotdeauna o echipă, de la echipa familiei, care îți dă energie, până la colegi și la toți cei care au crezut în noi. Zâmbetul copiilor începe la 500 de grame și este o luptă continuă. Mă simt deosebit de onorată și vă mulțumesc mult pentru încrederea acordată”, a spus Gabriela Zaharie.

Șefa Secției de Neonatologie de la Clinica de Obstetrică-Ginecologie I, unde se nasc anual peste 2000 de copii, este considerată a fi unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi are România în acest domeniu, fiind foarte apreciată atât de colectivul pe care îl conduce, de lumea medicală, cât și de miile de părinți care i-au trecut pragul. Gabriela Zaharie este medic pediatru și neonatolog, doctor în științe medicale, competența ecografie și management, în cadrul Centrului Medical Pedipat din Cluj, iar de-a lungul timpului a salvat viețile a mii de copii cu probleme grave la naștere.

Producătorul și regizorul de film Tudor Giurgiu a înmânat Elenei Basso-Stănescu premiul pentru munca de mentorat și contribuția la faima internațională a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

”Nu mi-am făcut decât datoria în acești 35 de ani la Universitatea de Artă din Cluj-Napoca pentru că suntem cu toții responsabili în ceea ce lucrăm pentru generațiile care urmează. La AFA Cluj am învățat ce înseamnă să știi să dai mai departe”, a spus Elena Basso-Stănescu.

Un om vizionar, mereu cu un pas înainte, Elena Basso-Stănescu este sufletul Facultății de Design, secția Textile. Din 1992, a format zeci de generaţii de designeri vestimentari, iar mare parte dintre ei au ajuns nume de referinţă în ţară şi peste graniţe.

Premiul pentru jurnalism de înaltă calitate, profesionalism și perseverență i-a fost oferit Luminiței Purdea Cotuțiu de către Mihaela Rus, președintele fondator al AFA Cluj. Luminița Purdea lucrează în presă de peste 23 de ani, fără întrerupere. A fost unul dintre puținii ziariști din presa independentă care a avut curajul să dezvăluie abuzurile administrației publice locale. Producător, realizator și moderator a fost, pe rând, coordonatorul reporterilor, realizator-moderator de talk-show-uri, producător de emisiuni în televiziunea publică. Luminița Purdea e un ziarist credincios atât lui însuși, cât și publicului și profesiei alese, indiferent de consecințele alegerilor făcute.

Alexandrina Kiss a fost premiată de dirijorul Vladimir Agachi pentru implicarea în comunitate și impactul pozitiv asupra destinelor copiilor defavorizați. Alexandrina Kiss face parte dintr-o echipă entuziastă și este în boardul de conducere al Fundației “Dezvoltarea Popoarelor”, Filiala Cluj. Se dedică Centrului Comunitar “Educația, centrul schimbării în comunitate”, o inițiativă care are ca scop acoperirea nevoilor copiilor și tinerilor din comunitatea Pata Rât și ale celor care provin din medii defavorizate din Cluj-Napoca.

În anul Centenarului Marii Uniri, Cameliei Motoc i-a fost oferit premiul special „Excelenţa la Feminin” pentru contribuția la păstrarea tradițiilor populare românești și a identității de neam de către Edit Todoran, vicepreședinte AFA Cluj. De mai bine de 24 de ani, Camelia Motoc formează generaţii de dansatori care să ducă mai departe frumuseţea şi farmecul folclorului coregrafic românesc. În cadrul Școlii de Dans Tradițional Românesc, înființate împreună cu soțul său, activează în prezent cu mult entuziasm peste 200 de copii și adulți dornici să își însușească tainele folclorului coregrafic românesc.

Lansarea revistei Business Women Cluj a fost unul dintre momentele centrale ale serii. Cu acest prilej, Nina Moldovan, membră AFA Cluj și CEO Liberty Technology Park, a vorbit despre implicarea și contribuția membrelor asociației la succesul proiectelor derulate de AFA

Această revistă poartă mesajul a cel puțin două simboluri puternice: Recunostință și Unire. Revista este un mic semn de mulțumire pentru fiecare dintre membrele care au participat cu dedicație la efortul comun de a realiza, de-a lungul anilor, aceste proiecte educaționale, sociale, comunitare. Suntem o echipă unită, iar acest lucru se reflectă în proiectele de durată ale Asociației, pe care le-am împărtășit cu voi prin intermediul aceastei publicații, cu scopul de a atrage mai multă implicare din partea membrilor comunității în demersurile noastre”.

Moderată de prezentatorul TV Cătălin Vlăsceanu, seara festivă a cuprins și un moment artistic de cântece și dansuri populare românești organizat de Camelia Motoc și s-a încheiat cu un concert deosebit susținut de Raul Lenart & Co.

Gala Excelenței la Feminin este organizată de Asociația Femeilor de Afaceri – AFA Cluj, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Local Cluj-Napoca și Centrul de Cultură Urbană Casino, sub egida Zilelor municipiului. Partener al ediției 2018: Wörwag Pharma, cu sprijinul: Commodo, Carmangeria Moldovan, Perpetuum și Vitrina Advertising.

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj a fost înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără ”CuGeT – Olimpiada de cultură generală a tinerilor clujeni”, ”Gala Excelenței la Feminin”, ”Clujul are atitudine!”, ”Ore în Dar”, ”Mini-biblioteci pentru sănătate”, ”Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments