Preţul mediu solicitat pentru locuinţele vechi, cât şi pentru cele noi, a ajuns în luna martie la 1.200 de euro mp util, cu 0,3% mai mult decât la finele lunii trecute, când se situa la o medie de 1.197 de euro pe metru pătrat, cele mai mari creşteri fiind în Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.
Timişoara ocupă, în luna martie, primul loc în clasamentul scumpirilor din marile oraşe. Valoarea medie de listare a unui apartament, indiferent de anul construcţiei, este aici cu 1,7% mai mare decât luna trecută, situându-se la 1.187 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.167 de euro pe metru pătrat). Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.170 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi în aceeaşi măsură (de la 1.155 la 1.176 de euro pe metru pătrat).
După saltul de 2,8% consemnat în februarie, avântul preţurilor din Bucureşti s-a mai temperat în martie, astfel că un apartament poate fi achiziţionat în prezent cu 1.316 euro pe metru pătrat util – ceea ce echivalează cu un plus de 1,1% faţă de luna precedentă (de la 1.302 euro pe metru pătrat util). Cele două segmente de piaţă analizate au avut evoluţii similare. Astfel, locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% (de la 1.204 la 1.219 euro pe metru pătrat util), în vreme ce acelea noi au consemnat o creştere de 1,1% (de la 1.371 la 1.386 de euro pe metru pătrat util).
Unităţile locative din blocurile nou-construite în Cluj-Napoca s-au scumpit cu 2% în luna martie
După uşoara scădere (de 0,2%) înregistrată în februarie, în martie, preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca au revenit pe creştere. Aşteptările proprietarilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1,6%, de la 1.460 la 1.483 de euro pe metru pătrat util. Unităţile locative din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% (de la 1.515 la 1.536 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite cu 1,9% (de la 1.401 la 1.427 de euro pe metru pătrat).