Acasă BUSINESS ÎN ARDEAL Braşovenii Florin şi Andra Hrituliac vor 4 mil. euro din închirierea de autorulote

Braşovenii Florin şi Andra Hrituliac vor 4 mil. euro din închirierea de autorulote

0
Braşovenii Florin şi Andra Hrituliac vor 4 mil. euro din închirierea de autorulote
This content has been archived. It may no longer be relevant

Antreprenorii Florin şi Andra Hrituliac din Braşov, care au început să închirieze rulote şi autorulote în urmă cu trei ani prin intermediul companiei Haff Consulting, au ajuns la o flotă de peste 70 de autovehicule şi aşteaptă afaceri de 4 milioane de euro anul acesta.

”În anul 2017 am realizat o cifră de afaceri cu 55% mai mare faţă de cea din 2016, iar anul acesta a început şi mai bine pentru că în primele două luni am depăşit deja cifra de afaceri pe tot anul 2017. Pentru 2018 ne aşteptăm să avem vânzări de 4 milioane de euro”, a spus Florin Hrituliac, cofondator al businessului Haff Consulting.

În prezent, compa­nia are o flotă de 71 de au­to­­vehicule, dintre care 61 de autorulote şi 10 rulote, iar până la sfâr­şitul anului va ajun­ge la 80 de unităţi. Până în 2019 antreprenorii estimează că vom ajunge la 200 de maşini. Rulotele şi autorulo­te­le pot fi închiriate din Iaşi, Suceava, Braşov şi înce­pând cu luna mai şi din Bucureşti, iar până la finalul anu­lui vom intra şi în Cluj şi Timişoara.

Antreprenorul spune că anul trecut fiecare vehicul a fost închiriat în medie 288 de zile, cu o pauză de 2-3 luni în perioada iernii, în condiţiile în care românii nu sunt obişnuiţi să meargă în vacanţă în timpul iernii sau preferă destinaţii mai calde unde să ajungă cu avionul.

”Chiar dacă românii preferă să stea în casă iarna, mai mult de jumătate din flota noastră a fost închiriată în timpul sărbătorilor de iarnă de către clienţi care au mers în nordul Europei. Pentru anul acesta estimăm o medie de închiriere de 300 de zile per vehicul”, a mai spus Florin Hrituliac.

O rulotă se închiriază cu 27-52 de euro pe zi

O autorulotă de tip family, cu încălzire, aer condiţionat, baie, 6 locuri pe scaune şi şase locuri de dormit, poate fi închiriată pe o perioadă de minimum cinci zile cu preţuri cuprinse între 70 şi 130 de euro. O rulotă costă între 27 şi 52 de euro pe zi.

Antreprenorii sunt prezenţi şi pe nişa importatorilor de rulote, piaţă care s-a dublat în România, dar care este acoperită aproape integral de importuri second-hand. Până în prezent, compania Haff a vândut 84 de autovehicule, iar preţul pentru o rulotă porneşte de la 17.000 de euro şi pentru autorulote de la 55.000 de euro. Compania Haff Consulting SRL, firma care adminis­trează businessul, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 465.000 de euro (2 milioane de lei), iar pentru anul 2018 antreprenorii aşteaptă afaceri de 4 milioane de euro.

Sursa: Ziarul Financiar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.