Opera Plaza, primul hotel de cinci stele al oraşului Cluj-Napoca, a finalizat anul trecut cu afaceri în creştere cu circa 10%, iar pentru acest an ţinteşte un avans tot cu două cifre, potrivit oficialilor hotelului.
”Vom renova treptat toate cele 64 de camere şi spaţiile comune, fără a închide hotelul. Circa 80% din clienţii hotelului sunt străini, ce provin din SUA, Marea Britanie, China, Israel sau ţările nordice. Durata medie de şedere la hotel este de 2,2 nopţi”, a spus Cristian Neţin, directorul comercial al hotelului Opera Plaza.
Unitatea hotelieră este construită pe fostul teren al fabricii de dulciuri Feleacul şi a fost deschisă în 2006 în urma unei investiţii de 4,5 milioane de euro realizată de Octavian Buzoianu, ce controlează firme în domeniul HoReCa, imobiliar şi agricultură. Datele oficiale de la Ministerul de Finanţe arată că în 2016 hotelul a raportat o cifră de afaceri de 8,9 milioane de lei (2 milioane de euro), în uşoară scădere faţă de anul anterior, când cifra de afaceri se ridica la 9,5 milioane de lei (2,1 mil euro).
Cluj-Napoca are trei hoteluri de cinci stele
Pe lângă Opera Plaza, cu 64 de camere, în Cluj-Napoca mai funcţionează şi City Plaza cu 85 de camere, care a preluat brandul Double Tree by Hilton, după afilierea la lanţul internaţional, dar şi Grand Hotel Italia, cu o capacitate de cazare de 187 de camere.
Sursa: Ziarul Financiar