Producătorul de mobilă Bucin Mob din Reghin, controlat de antreprenorul de Lucia Bucin, a investit 1,8 mil. euro din fonduri europene în achiziţia unui utilaj cu comandă numerică pentru prelucrarea lemnului şi într-o nouă linie de vopsire.
”Zilele acestea ne pregătim pentru lansarea unor noi utilaje. Este vorba despre un router CNC (cu comanda numerică -n.red.) pentru lemn, care poate fi utilizat chiar şi de la distanţă. Fiecare astfel de utilaj foloseşte un program de calculator pentru a acţiona un sistem mecanic, produsele putând fi astfel replicate în serie, identic. Tot anul acesta lansăm o nouă linie de vopsire, investiţia în cele două produse fiind de 1,8 mil. euro”, a spus Mihnea Gheorghiu, directorul regional al companiei Bucin Mob.
În 2017, vânzările producătorului de mobilier Bucin Mob din Reghin au fost afectate de o scădere a cererii de mobilier de grădină la export, un segment de produse care acoperă 40% din cifra de afaceri a companiei. Trei sferturi din producţia de mobilier a companiei ajunge la export în ţări din Europa de Vest.
Au ajuns la 120 de angajaţi
Bucin Mob produce mobilier de grădină, căsuţe, uşi, ferestre, obloane, mobilier din lemn masiv şi mobilier pentru copii. Produsele exportate reprezintă aproximativ 70% din cifra de afaceri. În prezent, pentru compania Bucin Mob lucrează 120 de salariaţi care încasează un salariu mediu net de circa 2.000 lei. Managementul companiei a păstrat salariile nete ale angajaţilor, în urma transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Sursa: Ziarul Financiar