13.1 C
Cluj-Napoca
vineri, martie 29, 2024
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALRoman Braşov negociază cu Pakistanul un contract de 100 mil. euro

Roman Braşov negociază cu Pakistanul un contract de 100 mil. euro

Compania Roman SA Braşov negociază cu Guvernul din Pakistan un contract pentru producţie a 500 de camioane, la preţul de 200.000 de euro fiecare. O delegaţie din Pakistan urmează să vină la Braşov pentru a vizita fabrica.

După ce în 2016 fabrica de camioane Roman SA a încheiat anul fără a produce niciun camion, anul trecut a produs 30 de camioane. Aflată în reorganizare judiciară, şansa de redresare a companiei pentru acest an ar fi semnarea contractului cu Guvernul de la Pakistan.

”Deocamdată, aşteptăm un răspuns de la Guvernul pakistanez şi în paralel derulăm negocieri şi cu alte ţări, dar care nu sunt încă publice. În general, avem negocieri şi posibile comenzi pentru producţia de camioane mai speciale, cu 5, 6 axe”, a spus Carol Rugacs, directorul Roman SA.

O delegaţie formată din civili şi militari din partea Guvernului pakistanez va veni în luna februarie la Braşov pentru negocieri. Anul trecut, societatea braşoveană a purtat negocieri şi cu un client din Taiwan pentru livrarea unor camioane civile, 6×6, dar şi cu aplicaţii militare (tractare, transport trupe).

La fabrica Roman de la Braşov lucrează 300 de oameni

Camioanele Roman au capacitate de încărcare de 32 până la 40 de tone şi pot fi adaptate, în scopuri civile, la multiple tipuri de transport şi lucrări. Acestea pot fi de tipul basculantă, autotractor sau chiar betonieră. Astăzi, în fabrica Roman SA de la Braşov mai lucrează 300 de oameni.

Uzina Roman a fost înfiinţată ca fabrică de armament în 1938, iar din anul 1953, după naţionalizare, a fost numită Steagu Roşu şi a început să fabrice autocamioane. Primul astfel de vehicul a fost produs în 1954, iar uzina a început să aibă comenzi tot mai mari. Aşa s-a ajuns ca în 1977 să atingă o producţie record de 33.000 de unităţi pe an. Şi numărul de angajaţi a crescut vertiginos de la un an la altul. Dacă în 1954 fabrica avea 4.400 de salariaţi, în 1978 a ajuns la 26.000. ”Steagul Roşu” devenise cea mai mare uzină din Braşov şi un succes peste hotare. Celebrele modele Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC aveau mare căutare la export în state precum Ungaria, RDG, Polonia, Statele Unite sau Grecia.

Sursa: Mediafax

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments