Compania de transport marfă International Alexander din Arad, controlată de antreprenorul Simion Ioan Apreutese, a bugetat pentru acest an afaceri mai mari cu cel puţin 15%, la aproximativ 63 mil. euro, după ce anul trecut a bifat o creştere cu 20%.
”Anul 2017 a fost prosper pentru companie, am avut o creştere cu aproximativ 20% a cifrei de afaceri, am atins o valoare de 55 milioane euro şi am dovedit totodată că o companie de transport şi logistică ce are capital 100% românesc poate avea succes şi peste hotare. În acest moment suntem prezenţi în Serbia, Germania şi Ungaria”, a spus Loredana Dan, business development manager pe Europa al International Alexander Holding.
Compania asigură servicii de transport multimodal, pe cale rutieră, pe apă sau aer şi oferă şi soluţii logistice, funcţionând şi ca o casă de expediţii. Compania livrează marfă pentru clienţi din industria auto, IT, dar şi pentru cei din FMCG. Printre cei mai mari clienţi din portofoliul companiei se numără Daimler, Samsung sau Procter &Gamble, potrivit ultimelor date.
Au ajuns la aproape 900 de angajaţi
Compania va achiziţiona 80 de remorci P400 Huckepack, 40 de remorci vor fi livrate deja la începutul acestui an, ca start pentru noile servicii de transport intermodal, potrivit ei. Volume mai mari de transportat sunt atât pe rutier, dar şi pe maritim şi aerian. Compania a ajuns în prezent la aproape 900 de angajaţi.
Sursa: Ziarul Financiar