Producătorul de încălţăminte Clujana, cu o tradiție de peste 100 de ani, controlat de Consiliul Județean Cluj, a intrat în insolvenţă, în urma unei decizii luate de Tribunalul Specializat Cluj, iar CITR a fost desemnată drept administrator judiciar. Compania doreşte reorganizarea activităţii în contextul în care a acumulat datorii de 12 mil. lei, conform Ministerului de Finanţe.
CITR a fost numită administrator judiciar la cererea creditorilor, iar Clujana îşi va continua activitatea curentă sub supravegherea acesteia, anunţă oficialii companiei.
”Importanţa acestui brand românesc cu o tradiţie de peste 100 de ani ne responsabilizează. Istoria brandului, experienţa de peste 12 ani a CITR în proiecte proiecte complexe, precum şi intenţia exprimată deja de conducerea companiei Clujana de a se reorganiza sunt elemente care dau încredere în şansele de depăşire a acestui moment”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR, parte a CITR Group.
Afaceri de 10 mil. lei în 2017
Tabelul preliminar urmează a fi comunicat în data de 26 martie 2018, potrivit administratorului judiciar. Clujana a avut afaceri de 10 mil. lei anul trecut, cu profit net de 200.000 de lei şi 300 de salariaţi. În 2016 compania a păstrat businessul la nivel similar, dar a trecut de pe pierdere pe profit.