3.7 C
Cluj-Napoca
luni, martie 17, 2025
Google search engine
AcasăANTREPRENORI DE SUCCESAfacerea cu roviniete a clujenilor Dan Alexandru Cobeanu şi Dan Ciceu sare...

Afacerea cu roviniete a clujenilor Dan Alexandru Cobeanu şi Dan Ciceu sare de 55 mil. euro anul acesta

Compania clujeană Scala Assis­tance, fondată de antreprenorii Dan Alexandru Cobeanu şi Dan Ciceu, estimează pentru acest an o cifră de afaceri de peste 55 mil. euro. Scala Assis­tance a dezvoltat Roviniete.ro, o platformă online cu mai mult de 100.000 de vizitatori unici lunar, care comercializează roviniete (taxele obligatorii pentru autovehiculele care cir­culă pe drumurile naţio­nale).

Compania a fost fondată în 2007 la Cluj-Napoca şi vinde ro­viniete preponderent companiilor de transport, cu flote mari de maşini şi celor de leasing operaţional, care îşi externalizează acest serviciu. În afara de platforma online dedicată, comenzile pot fi plasate de către clienţi prin intermediul email-ului şi a unui serviciu dedicat de tip SMS.

”Ideea de a lansa un astfel de concept a venit pornind de la o necesitate proprie. Pur și simplu pornisem într-o excursie în țară și ne-a fost foarte greu să achiziționăm o rovinietă. Am realizat imediat că este nevoie de cineva care să simplifice acest proces, așa că am făcut toate demersurile legale necesare pentru a putea activa pe acest segment. Pentru a gestiona eficient plata taxelor de drum am mizat pe inovație, respectiv soluții tehnologice simple și de calitate, prin intermediul cărora am construit platforma online rovinete.ro”, a declarat pentru www.produsinardeal.ro Dan Alexandru Cobeanu, unul dintre fondatorii afacerii.

Având experienţă ca brokeri de asigurări, celor doi antreprenori nu le-a fost greu să pună bazele acestui business online. Platforma Roviniete.ro este autorizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R).

”Autorizarea la CNADNR pe atunci, în prezent CNAIR, a fost primul pas în dezvoltarea afacerii. Condiţiile de autorizare sunt stabilite prin legislaţie specifică și au constituit prima noastră provocare. După momentul autorizării am trecut la identificarea efectivă a beneficiarilor serviciilor noastre și abia ulterior la dezvoltarea website-ului roviniete.ro”, își amintește Dan Ciceu.

Businessul constă în distribuţia de roviniete către clienţii finali sau prin intermediul partenerilor strategici. Distribuţ ia rovinietelor se face atât în mediul online prin intermediul platformei roviniete.ro, cât și prin intermediul partenerilor companiei Scala Assis­tance, ce acoperă în mod eficient întreaga ţară. La acest moment există mai mult de 10.000 de locaţii fizice de unde se pot achiziţiona roviniete.

”Pentru clienţii corporate serviciile sunt asigurate printr-o platformă online dedicată și printr-un call center propriu. Clienţii noștri pot beneficia de un manager de cont dedicat, cât și de asistenţă permanentă la plasarea optimă a comenzilor de roviniete online, într-un mediu online securizat. Am gândit astfel un pachet de servicii complet.
In afara de platforma online dedicată, comenzile pot fi plasate de către clienţii nostri prin intermediul email-ului și a unui serviciu dedicat de tip SMS”, a mai spus Dan Alexandru Cobeanu.

Compania beneficiază de o prezenţă multinaţională, investește continuu în dezvoltarea reţelei sale de vânzari, retail și corporate, și se preocupă de diversificarea gamei de servicii în acord cu nevoile consumatorilor săi. Anul trecut, compania a introdus taxa de pod Fetesti-Cernavoda, atât pe site-ul propriu taxadepod.ro, cat și într-o parte din locaţ iile fizice.

”Anul acesta vom extinde disponibilitatea acestui serviciu în toate locaţiile noastre. De asemenea, vom încerca să venim în sprijinul companiilor, cu servicii create special pentru nevoile clienţilor. În prezent se studiază mai multe posibilităţi prin care să scadă presiunea financiară pe care o resimt aceștia privind impactul rovinietei în bugetul lor. De asemenea, o mare atenţie va fi îndreptată înspre dezvoltarea de soluţii de software atat la nivel de experienţă a utilizatorului și a interfeţei la nivelul clientului direct, dar mai ales la nivel de securitate al operaţiunilor din platformă”, a afirmat Ciceu.

O ţintă de business pentru compania care a ajuns în prezent la 14 angajati este listarea pe piaţa de capital alternativă AeRO

”Ne-am gândit la listare la Bursa de Valori Bucuresti, pe piata AeRO. Urmărim cu atenţie această piaţă, însă nu am luat o decizie finală în acest sens. Oportunitaţi există si le studiem pe fiecare în parte, însă pentru moment mergem mai departe în formula actuală, care s-a dovedit a fi una echilibrată. Suntem optimiști în ceea ce priveste perioada 2018-2020. Climatul economic și dezvoltarea continuă a ţării va pune în continuare <roata în mișcare> ceea ce  înseamnă și că serviciile noastre vor avea căutare printre clienţi”, a mai spus Cobeanu.

”Punem accent foarte mult pe dezvoltarea afacerii, însă am atins maturitatea necesară dezvoltării inteligente, prin accentuarea rolului principal jucat de client în cadrul serviciilor noastre”,  a precizat Ciceu.

Sursa Foto: Facebook Scala Assis­tance

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments