Producătorul de materiale pentru construcţii şi industrie Temad din Braşov şi-a majorat cifra de afaceri cu 11,5% anul trecut şi a ajuns la un business de 38,5 milioane de euro. Profitul Temad s-a menţinut la acelaşi nivel ca în 2016, când a avut un rezultat de 2,5 milioane de euro.
”Planul de investiţii pentru 2018 este de un milion de euro, din care cele mai importante componente vor fi investiţiile în retehnologizarea fabricii de plasă de sticlă, mărirea şi modernizarea depozitelor regionale şi investiţiile în sisteme informatice. Pentru 2018, ne propunem o cifră de afaceri de 42,8 milioane de euro, adică o creştere de 11,3%”, a spus Florin Madar, director general şi acţionar al Temad.
Fabrica de plasă de sticlă pe care o are Temad în Braşov a fost construită în 2013, în urma unei investiţii de peste 1 mil. euro, şi are o capacitate de producţie anuală de aproximativ 7 mil. metri pătraţi. Anul trecut, Temad a investit peste şase milioane de euro, în principal în depozite, achiziţii pentru flota auto, utilaje şi IT.
Producătorul din Braşov are 295 de angajaţi, după ce a recrutat peste 60 în ultimul an, şi vrea să mai angajeze încă 15 oameni în 2018. Temad are 12 filiale pe teritoriul României şi una în Republica Moldova, unde a pătruns în urmă cu circa zece ani. Compania are centre de distribuţie în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Oradea.
Produsele Temad se găsesc în peste 5.000 de magazine
Clienţii Temad sunt în principal companii, magazine de materiale de construcţii precum Hornbach, Praktiker, Dedeman şi retaileri care comercializează astfel de produse – Carrefour şi Auchan. În total, produsele Temad, sub şapte mărci proprii, se găsesc în peste 5.000 de magazine.
Grupul Temad cuprinde mai multe companii: Temad Co, importator şi distribuitor naţional de produse auxiliare pentru construcţii şi industrie, Temad Energie – centrală fotovoltaică şi Temad Producţie – fabrică de plasă de fibră de sticlă.
Sursa: Ziarul Financiar