Cetatea Făgărașului, declarată de publicaţia americană Huffington Post al doilea cel mai frumos castel din lume, a intrat începând din 2011 într-un proces de restaurarea, printr-un parteneriat încheiat de către municipalitatea făgărășeană cu Consiliul Județean Brașov, însă din cauza fondurilor destul de limitate, doar mici părți încărcate de istorie din acest monument au putut fi scoase la iveală.
Anul acesta însă, întregul complexul va intra într-un proces complex de reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Astfel, la finele anului trecut, primăria Făgăraș a lansat licitația în vederea derulării lucrărilor, care sunt estimate la suma de 17.098.559 lei, fără TVA (din care 500.000 de lei va costa doar partea de proiectare), respectiv de 20,34 milioane de lei, cu tot cu TVA.
De asemenea, proiectantul va trebui să acorde asistență tehnică pe toată perioada derulării lucrărilor, care este de 30 de luni, costurile în acest caz fiind de 130.000 de lei. Ofertele sunt așteptate până în data de 29 ianuarie, cuantumul garanției de participare fiind de 170.000 de lei. Evaluarea acestora ar urma să se efectueze până în data de 30 martie, astfel ca în vară să demareze efectiv lucrările.
Prin proiectul finanțat prin Programul Operațional regional 2014-2020 se vor realiza lucrări de intervenție asupra castelului cu turnurile de colț, precum și asupra incintei bastionare cu turnul de poartă și clădirile anexă, construite în 1640. Beneficiarii proiectului vor organiza ulterior festivaluri, expoziții și ateliere meșteșugărești, în această locație.
Publicaţia americană Huffington Post a realizat un top 10 al celor mai frumoase castele din lume, iar Castelul Făgăraş din România este situat pe locul doi în acest clasament. În topul publicat de editorii americani se află castele din Europa, SUA sau Canada.
Cele mai frumoase catele din lume (conform Huffington Post):
1. Castelul Neuschwanstein din Germania este considerat unul dintre locurile cu cele mai romantice privelişti din lume. Castelul Neuschwanstein din Germania este un castel în stil romantic – renascentist, aflat în satul Hohenschwangau încă din 1892, când a fost ridicat de idealistul Ludovic al II-lea al Bavariei.
2. Castelul Făgăraş din România, situat chiar în inima României. Fortăreaţa Făgăraş, din oraşul cu acelaşi nume, reprezintă unul dintre cele mai mari şi bine păstrate complexe feudale de tip castel din Europa de Est. Fără îndoială, cel mai vizitat loc din oraş, castelul a fost odată pivotul sistemului de putere din regiune. De-a lungul secolului al XVII-lea, cetatea a fost extinsă continuu, reflectând prosperitatea crescândă a unui centru care îşi exercita controlul peste o mare parte din Transilvania şi centrul României.
3. Castelul Durham din Anglia – structurile originale ale Castelului Durham au fost ridicate de William Cuceritorul spre sfârşitul secolului al XI-lea. Astăzi, castelul face parte din patrimoniul UNESCO şi este celebru pentru istoria şi frumuseţea arhitecturală de necontestat.
Urmează în clasament castelul Blarney din Irlanda (care datează dinainte de anul 1200), castelul Edinburgh din Scoţia, hotelul Fairmont Le Château Frontenac din Canada (care oferă una dintre cele mai frumoase privelişti asupra oraşului Quebec), castelul Cardiff din Ţara Galilor (unul dintre cele mai importante monumente ale Ţării Galilor), Chateau de Villandry din Franţa (pe holurile căruia au trecut numeroase personalităţi istorice europene şi care este celebru şi pentru grădinile cu flori şi labiriturile vii care îl înconjoară), apoi castelul Heidelberg din Germania şi castelul Hearst din California.