Consiliul Județean Cluj a încheiat trei contracte de finanțare europeană în valoare totală de peste 357 mil. lei (aproximativ 80 mil. euro) care vizează reabilitarea și modernizarea unor drumuri județene. Considerate a fi de importanță regională și cunoscute sub denumirile de Drumul Apuseni și Drumul Bistriței, acestea drumuri au o importanță strategică din punct de vedere turistic și leagă județul Cluj de județele limitrofe.
Cele două drumuri județene ce fac obiectul contractelor fac parte din Traseul Regional Transilvania de Nord care asigură conectivitatea cu rețeaua europeană de transport TEN-T și vor beneficia de finanțare europeană nerambursabilă în cuantum total de 357.072.099,96 lei prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020. La această sumă se adaugă contribuția Consiliului Județean Cluj de 8.854.673,4 lei. În lungime totală de 98,97 km, aceste drumuri județene traversează și deservesc nu mai puțin de 12 comune, respectiv Poieni, Săcuieu, Bonțida, Borșa, Vultureni, Așchileu, Țaga, Căianu, Pălatca, Geaca, Jucu și Căianu.
”Este o mare reușită pentru județul Cluj întrucât vorbim de nu mai puțin de 80 de milioane de euro, bani europeni, ce vor fi folosiți la reabilitarea în profunzime a aproximativ 100 de km de drumuri județene. În acest fel, economisind banii pe care altfel ar fi trebuit să îi cheltuim din bugetul județului, vom putea aloca sume suplimentare continuării proiectelor de dezvoltare a județului și demarării unora noi”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Urmare a obținerii finanțării europene, o parte a drumurilor județene care inițial urmau să fie reabilitate cu bani proveniți din creditul de 50 de milioane de euro contractat de Consiliul Județean vor beneficia de finanțare europeană nerambursabilă. În consecință, noi sectoare de drumuri județene vor putea fi incluse în lista celor care vor beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare.