-0.3 C
Cluj-Napoca
luni, ianuarie 13, 2025
Google search engine
AcasăANTREPRENORI DE SUCCESConstructorii clujeni de la ACI au fost premiați la Dubai pentru excelența...

Constructorii clujeni de la ACI au fost premiați la Dubai pentru excelența lor în afaceri

Confederația Mondială a Afacerilor (WORLDCOB) a acordat premiul BIZZ 2017, considerat cel mai important premiu de afaceri din lume şi oferit celor mai importante companii pentru excelența lor în afaceri, constructorilor clujeni de la ACI. Premiul a fost acordat în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la hotel Janah Burj Al Sarab, Dubai.

Confederaţia Mondială a Întreprinderilor, înfiinţată în 2004, este o organizaţie internaţională care cuprinde mai mult de 3.000 de companii membre. WORLDCOB inspiră dezvoltarea afacerilor la nivel mondial, încurajează crearea de reţele de afaceri şi promovează responsabilitatea socială corporativă la nivel global.

Deasemenea, în 2016, ACI Cluj a fost premiată, într-o ceremonie desfăşurată la Cannes, de către Europe Business Assembly of Oxford (EBA), pentru ”diversitatea şi complexitatea lucrărilor” executate, fiind considerată una dintre cele mai bune companii în domeniul construcţiilor industriale şi rezidenţiale din România. La rândul său, preşedintele acestei companii, Ioan Aşchilean,a primit premiul ”Managerul anului”, din partea Comitetului ”Socrates” Oxford UK.

Compania ACI Cluj s-a desprins din fostul Trust de Construcţii Industriale în anul 1991 şi este deţinută începând din 2003 de Ioan Aşchilean, Horia Ciorcilă (unul dintre fondatorii Băncii Transilvania), Dorel Goia (acţionar şi la Teraplast), Gicu Agenor Gânscă (care este acţionar la mai multe firme de construcţii din Transilvania) şi Gică Mereu.

Afaceri de peste 33 mil. euro anul trecut

Constructorul clujean a avut anul trecut afaceri de peste 150 mil. lei (33,4 mil. euro), arată datele de la Ministerul Finanţelor. Printre cele mai importante construcţiile realizate de ACI Cluj se află stadionul Cluj Arena, clădirea de birouri The Office, dezvoltată la Cluj-Napoca de fondul de inves­tiţii New Europe Property Investments (NEPI) şi de antre­pre­norul Ovidiu Şandor sau fabrica italienilor de la De’Longhi, din Jucu. ACI Cluj a construit în asociere cu sibienii de la CON-A stadioanele de fot­bal din Craiova şi Târgu Jiu.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments