14.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, aprilie 26, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALUn braşovean a fost promovat la conducerea lanţului de aprovizionare a fabricilor...

Un braşovean a fost promovat la conducerea lanţului de aprovizionare a fabricilor concernului german Schaeffler

Alexandru Blemovici, inginerul care a condus timp de 13 ani fabrica de componente auto Schaeffler din Braşov, va prelua din această lună conducerea departamentului ”Supply Chain Management & Operations Industrial” la centrala grupului în Germania. Grupul are afaceri de 13,3 mld. euro,170 de locaţii în 50 de ţări şi este deţinut de familia Schaeffler, a şaptea cea mai bogată familie din Germania.

”Deţinând o diplomă în ingineria mecanică şi cu mulţi ani de experienţă la una dintre cele mai mari fabrici din România şi din grupul Schaeffler, domnul Blemovici este amplu calificat pentru noua funcţie strategică de coordonare a activităţilor lanţului de aprovizionare şi operaţionale din divizia industrială. Domnul Blemovici a contribuit substanţial la construirea şi dezvoltarea fabricii Schaeffler de la Braşov, fiind un factor fundamental în crearea şi dezvoltarea Centrului de Inginerie, Centrului de Formare Profesională, Şcolii Profesionale Germane Kronstadt şi multe alte proiecte şi programe profesionale, educaţionale şi de responsabilitate socială”, potrivit comunicatului de presă al Schaeffler România.

De la 1 octombrie 2017, funcţia de director general al Schaeffler România a fost prelută de Sorin Poteraş, care activează în cadrul grupului Schaeffler de peste 13 ani. Sorin Poteraş, în prezent directorul general al companiei Schaeffler România, este absolvent al Universităţii Transilvania, Facultatea de Mecanică, secţia Mecatronică.

Poteraş a început activitate în Schaeffler pe poziţia de manager de segment RSTO. După 5 ani în care a dezvoltat segmentul RSTO, a preluat mai multe responsabilităţi în funcţiile de director de producţie automotive şi director tehnic. În 2011, Poteraş a acceptat provocarea de a conduce fabrica grupului Schaeffler din Momo, Italia. A revenit în octombrie 2014 la Schaeffler România în calitate de director Industrial Engineering, iar la scurt timp a preluat din nou funcţia de director de producţie (Automotive şi Industrie).

”Rezultatele excepţionale obţinute de Schaeffler la Braşov ne poziţionează incontestabil ca una din cele mai puternice locaţii ale grupului şi un model de excelenţă şi profesionalism.(…)”, a transmis Sorin Poteraş în primul mesajul către angajaţi în calitate de director al Schaeffler România

Compania Schaeffler România a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 1,8 mld. lei (aproximativ 399 mil. euro), un profit net de 70,5 mil. lei (15,7 mil. euro), având un număr mediu de 4.194 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

Schaeffler a avut anul trecut vânzări de 13,3 mld. euro la nivel de grup

Cu 87.900 de angajaţi în întreaga lume, grupul Schaeffler a general anul vânzări de aproximativ 13,3 mld. euro. Schaeffler este una dintre cele mai mari companii industriale din Europa, în proprietate familială. Grupul a dezvoltat o reţea mondială de locaţii de producţie, centre de cercetare şi dezvoltarea şi societăţi de vânzare în aproximativ 170 de locaţii, din 50 de ţări, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments