Germanii de la Continental au ajuns la peste 1.800 de angajaţi la Braşov şi intenţionează să mai recruteze încă 200 de oameni până la finalul acestui an. Continental produce în Braşov unităţi de alimentare cu combustibil, unităţi de trasfer fluide AdBlue şi o serie de componente necesare acestor unităţi, spre exemplu pompe, filtre etc. În luna septembrie a anului trecut, Continental a inaugurat la Braşov un nou centru de inginerie.

Continental a demarat la Braşov producţia unităţilor de transfer fluide AdBlue, în cadrul noului proiect Selective Catalytic Reduction (SCR), pentru reducerea emisiilor de oxizi de nitrogen, NOx. Continental Braşov va deveni astfel prin­cipala locaţie de producţie pentru modulul SCR la nivel mondial, cu o capacitate de producţie anuală planificată de 4 milioane de unităţi.

”Soluţiile noului produs SCR contribuie major la creşterea locaţiei şi a dezvoltării noastre ca angajator. Suntem nerăbdători să continuăm proiectele începute, cu ajutorul a 200 de noi colegi, pe care îi aşteptăm să ni se alăture până la finalul anului”, a declarat Ramona Porca, managerul de resurse umane al Continental Braşov.

Compania Continental Powertrain Româ­nia, cu sediul în Ghimbav, Braşov, a avut în 2015 o cifră de afaceri de 653,5 mil. lei (peste 146 mil. euro) şi un număr mediu de 866 de angajaţi, potrivit celor mai recente date existente pe site-ului Ministerului Finanţelor. Datele pe 2016 nu au fost publi­cate de companie.

Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi de dezvoltare în ţară

Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. De asemenea, compania este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în Bucureşti.

Articole similare

Lasă un răspuns