-2.3 C
Cluj-Napoca
luni, ianuarie 20, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALRombat Bistriţa a vândut baterii de 41 de milioane de euro în...

Rombat Bistriţa a vândut baterii de 41 de milioane de euro în primele şapte luni

Producătorul de acumulatori auto Rombat din Bistriţa a realizat în primele şapte luni o cifră de afaceri de peste 188 mil. lei (aproximativ 41 mil. euro), mai mult cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când afacerile companiei au ajuns la peste 174 mil. lei (38,7 mil. euro).

Rombat Bistriţa a avut anul trecut o cifră de afaceri 350,4 mil. lei (circa 78 mil. euro), mai mult cu 13% faţă de anul anterior, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. Compania şi-a triplat anul trecut profitul net, la peste 22 mil. lei (5 mil. euro), potrivit datelor de la mfinanţe.ro.

”În acest an am demarat mai multe proiecte, însă patru din acestea sunt de anvergură, cu volume mari, fiind foarte importante pentru viitorul companiei noastre. Colaborarea tehnică între Moll Germania şi Rombat este deja o garanţie pentru a deveni furnizori ai producătorilor de autovehicule din Germania, cu standarde de calitate foarte ridicate”, a spus Ioan Repede, directorul general al Rombat.

Acţionarul majoritar al Rombat, compania Metair Investment Limited din Africa de Sud, a cumpărat un pachet de 25,1% din acţiunile producătorului de baterii Akkumu­lato­ren­fabrik Moll din Germania, pentru suma de 7,4 mil. e­u­ro. Această investiţie dă un imbold strategiei de globalizare a Metair, oferindu-i acces la clienţii săi europeni din Ger­ma­nia, precum şi accesul mai departe spre Europa şi Asia, po­tri­vit informaţiilor de pe site-ul Rombat.

Fondată în 1945, Moll este furnizor al produ­cătorilor europeni de auto­mo­bile, prin­tre care Audi, Daimler, Porsche, Skoda, Lambor­ghini şi Vol­ks­­­wagen. Compania are o reţea de distribuţie în Europa şi Asia. Rombat este acreditată ca furnizor regional în pa­nelul Renault şi este furnizor unic pentru Dacia din anul 1996, fur­nizor pentru PSA Peugeot Slovacia din anul 2008, iar din 2011 pentru fabrica Renault Nissan din Sankt Petersburg, Rusia.

Reţeaua de service a companiei cuprinde peste 100 de reprezentanţe în toată ţara, iar zonele de distribuţie includ ţări precum Franţa, Italia, Germania, Portugalia, Belgia, Bulgaria, Republica Moldova, Grecia, Croaţia, Ungaria, Rusia, Ucarina şi Finlanda, conform informaţiilor existente pe site-ul companiei.

Printre proiectele dezvoltate de fabrica Rombat din Bistriţa se numără cele pentru bateriile Start/Stop (sistemul opreşte motorul atunci cînd maşina staţionează şi îl porneşte automat cînd şoferul ridică piciorul de pe ambreiaj sau de pe frînă, la modelele cu transmisie automată).

Anul trecut, Rombat a încheiat o colaborare cu unul dintre principalii distribuitori de piese auto de pe piaţa aftermarket (alt producător decît cel original – n. red.) din România, compania AD Auto Total, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie.

Oficialii companiei au spus că în primele 6 luni piaţa de baterii aftermarket a crescut comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut, în special ca urmare a creşterii parcului auto şi a importurilor de maşini second hand. Piaţa bateriilor este strîns legată de evoluţia parcului auto, iar o creştere a acestuia în următoarea perioadă este de aşteptat să provoce, în continuare, o creştere a pieţei de acumulatori.

”Acest lucru reprezintă o provocare pentru toţi marii jucători din domeniul bateriilor auto, care încearcă, pe de o parte, să acapareze cît mai mult din noua piaţă creată, iar pe de alta parte, să-şi consolideze poziţia şi să crească pe vechea piaţă. Pentru Rombat, primele şase luni au reprezentat o creştere consistentă a vînzărilor pe piaţa aftermarket din Romînia. Ne dorim să păstrăm acelaşi ritm de creştere şi în a doua parte a anului, pentru a ne declara foarte multumiţi de rezultate la finalul lui 2017’”, a spus Ioan Repede.

Rombat a ajuns la 749 de angajaţi

Compania a ajuns în prezent la 749 de angajaţi, după ce a recrutat de la începutul anului aproximativ 70 de oameni. Până la finalul anului, Rombat are în plan să mai angajeze circa 20 de oameni, cele mai multe joburi disponibile fiind în producţie: operatori, mecanici, electricieni, ingineri.

Acţionarul majoritar al Rombat este compania olandeză Metair International Holdings Cooperatief U.A., parte a grupului sud-african Metair Investment Limited, care controlează 99,4% din acţiunile firmei bistriţene. Tranzacţia, care a avut loc în 2012, s-a ridicat la aproape 43 mil. euro, fiind una dintre cele mai mari înregistrate vreodată în sectorul automotive din România.

Sursa: Ziarul Financiar

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments