Fondul de accelerare clujean Risky Business, alături de antreprenorii Sergiu Biriş, fondatorul Trilulilu & Zonga, şi Cristian Anghel, investeşte 20.000 de euro în soluţia de interviuri online SkillView, care permite companiilor de IT să intervieveze angajaţi la distanţă.
Conform informaţiilor Risky Business, finanţarea acordată le va permite celor doi fondatori ai SkillView să se mute din Timişoara în Cluj-Napoca, unde se vor dedica în totalitate proiectului lor. Produsul timişorenilor Răzvan Avram şi Alexandru Aciu s-a remarcat în octombrie anul trecut, câştigând Imprezzio Idea Challange la Cluj, concurs anual pentru startup-urile din regiune. Platforma SkillView oferă astăzi posibilitatea companiilor de IT să intervieveze angajaţi la distanţă, punându-le la dispoziţie atât soluţia de interviu, cât şi managementul acestuia.
”SkillView va permite foarte curând ca specialişti externi să intervieveze candidaţi pentru orice post, în orice companie, devenind astfel un marketplace pentru interviurile de angajare. Valoarea pe care o oferă Risky Business nu se rezumă la banii investiţi, ci include multe ore petrecute alături de fondatori pentru a duce ideea la nivelul urmator”, a declarat Bogdan Colceriu, Founding Partner Risky Business.
În urmatoarele 6 luni, cei doi timişoreni se vor dedica în totalitate proiectului lor la Cluj, în programul de accelerare Risky Business. Fondul de accelerare clujean Risky Business caută ca pentru fiecare investiţie să atragă coinvestitori din reţeaua sa. În acest fel, startup-ul primeşte valoare adăugată accesând cunoştinţele, experienţa, conexiunile şi capacitatea de punere în piaţă a respectivilor investitori.
”Produsul pe care îl dezvoltă echipa SkillView rezolvă un set de nevoi regăsit nu doar la companiile mari, dar şi la startup-urile care recrutează candidaţi la distanţă. SkillView are potenţialul de a schimba cu totul modul în care înţelegem să intervievăm astăzi candidaţii pentru joburi, reducând atât costurile, cât şi timpul alocat de către companii procesului de angajare”, a declarat Sergiu Biriş, Coinvestitor în platformă.
Fondul de accelerare a pornit la Cluj-Napoca în ianuarie 2017
SkillView este o platformă de interviuri online care permite testarea corectă a candidaţilor şi managementul interviurilor pentru companii. Risky Business este un fond de accelerare privat, pornit la Cluj-Napoca în ianuarie 2017, ce reuneşte peste 30 dintre cei mai proeminenţi antreprenori şi investitori din Transilvania. Risky Business este primul program de accelerare din România care investeşte în startup-urile selectate. Risky Business investeste cca 20.000 de euro per startup, cu coinvestitie de pana la 100.000 de euro din partea investitorilor sai.