Producătorul de mobilă Ecolor din Jucu, judeţul Cluj, controlat de compania suedeză Gyllensvaans Möbler, estimează afaceri de 320 milioane lei (71 mil euro) în acest an, după o creştere de 7% a vânzărilor în 2016. Compania a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 309 milioane de lei (aproximativ 69 mil. euro), producţia mergând aproape integral la export.
Ecolor are o fabrică în comuna Jucu din judeţul Cluj şi este al treilea cel mai mare exportator de mobilă din România, după Aramis Invest şi Taparo. Compania exportă în principal către magazine şi depozite IKEA, produsele Ecolor ajungând în ţări precum Germania, Franţa, Belgia, Olanda şi Suedia.
Fabrica de mobilă din comuna Jucu, judeţul Cluj, avea la sfârşitul anului trecut 619 salariaţi, iar anul acesta reprezentanţii companiei Ecolor vor să ajungă la 670 de angajaţi. Unitatea de productie se întinde în prezent pe o suprafaţă de 53.000 de metri pătraţi, iar pe porţile fabricii ies zilnic 15-20 de camioane de mobilă, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei.
Ecolor a fost înfiinţată în anul 2005 şi este controlată de Gyllensvaans Möbler, o compania suedeză care furnizează mobilă pentru IKEA din 1952, şi de Carl Widell, directorul general al fabricii de mobilă din comuna Jucu. Valoarea producţiei industriale de mobilă a fost de peste 2,5 mld. euro în 2016, în creştere cu circa 7% faţă de anul precedent, din care 86% a luat drumul exportului, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România.
România exportă mobilă de 2,2 mld. euro
Anul trecut România a exportat mobilă de 2,2 mld. euro, de 3,6 ori mai mult decât a importat, rezultând astfel un excedent comercial de circa 1,6 mld. euro, industria mobilei fiind printre puţinele sectoare din economia românească care înregistrează un asemenea excedent comercial.
Sursa: Ziarul Financiar