EVW Holding din Cluj, importatorul camioanelor DAF, vrea să ajungă la o cotă de piaţă de 20% până în anul 2020. Compania este unic importator al DAF în România şi dealer autorizat pentru Isuzu, Tatra Phoenix şi VDL Bus & Coach.
EVW Holding are sediul central în localitatea Gilău, judeţul Cluj şi filiale în Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Chişinău, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.Compania a estimat că va încheia anul 2016 cu aproape 1.500 de unităţi comercializate, în creştere cu peste 20% faţă de anul anterior.
”Pentru 2017 ne-am propus să menţinem ritmul de creştere necesar atingerii cotei de piaţă agreat cu partenerii noştri din DAF-PACCAR pe termen mediu, şi anume 20% în 2020. În ceea ce priveşte personalul companiei, în acest an vom ajunge, probabil, la 500 de angajaţi”, a spus Ştefan Vâju, CEO, chairman of the board al EVW Holding.
Şeful companiei din Cluj a spus că 2017 va fi un an de creştere, luând în calcul dezvoltarea economică în industrie şi construcţii, creşterea uşoară a încrederii consumatorului, raportate la o stabilitate politică, dar şi măsurile de relaxare fiscale (reducerea TVA la 19%). Vâju a afirmat că dezvoltarea infrastructurii poate reprezenta un ”combustibil” şi pentru 2018, însă provocările adevărate vor începe din 2019, când motorul real al creşterii economice va fi reprezentat de mediul antreprenorial.
Afaceri de peste 100 mil. euro
Compania a avut în 2015 o cifră de afaceri de peste 281,5 mil. lei (63,4 mil. euro), un profit net de 9,6 mil. lei (2,2 mil. euro) şi un număr mediu de 462 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. EVW Holding a estimat pentru 2016 o cifră de afaceri de peste 100 mil. euro.
Vânzările de camioane grele, de peste 16 tone, au închis anul 2015 cu un volum de peste 7.000 de unităţi, în creştere cu circa 50% comparativ cu anul anterior, în condiţiile în care firmele de transport au continuat să-şi reînnoiască flotele şi chiar să le extindă. Pentru 2016, jucătorii din piaţă aşteaptau un nou record al vânzărilor de camioane.
Sursa: Ziarul Financiar