Retailerul german Lidl, cu o reţea de 200 de magazine pe piaţa locală şi afaceri totale de 1,1 mld. euro anul trecut, va deschide în data de 8 decembrie o nouă unitate la Cluj-Napoca, unde vor lucra aproximativ 20 de oameni.
Noul magazin Lidl din Cluj-Napoca a fost dezvoltat pe str. Frunzişului şi are o suprafaţă de 1.200 mp şi aproape 100 de locuri de parcare. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri şi altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienţii vor beneficia de o degustare a produselor de la brutăria Lidl.
De la 1 octombrie 2016, retailerul german a majorat salariul minim în companie, astfel că orice angajat cu normă întreagă, fie că lucrează în magazine sau în depozit, câştigă cel puţin 2.199 de lei brut (1.568 de lei net), sumă ce include şi bonurile de masă. În funcţie de vechime, de magazinul unde lucrează şi de oraşul unde este amplasat acesta, un lucrător comercial sau un lucrător din depozitele Lidl poate ajunge la un salariu de 2.999 de lei brut, cu tichete de masă incluse, spun oficialii companiei. Salariul net depăşeşte astfel 2.100 de lei.