Ursus Breweries, producătorul berilor Ursus, Timişoreana sau Ciucaş, a finalizat primul semestru cu un profit record de 88 milioane de lei (circa 20 milioane de euro), de 2,6 ori mai mare decât rezultatul înregistrat în perioada similară a anului trecut.
În plus, profitul producătorului din prima jumătate a anului este de două ori mai mare decât cel cel de anul trecut. Şi cifra de afaceri a producătorului s-a majorat în semestrul întâi. Astfel, Ursus Breweries şi-a majorat vânzările cu 9% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 820 de milioane de lei (184 milioane de euro). Drept urmare, cifra de afaceri a liderului pieţei de bere ar putea consemna o continuare a tendinţei de creştere, după ce anul trecut a ajuns la 1,58 miliarde de lei ( 355 milioane de euro), cu plus 12% faţă de anul 2015.
Producătorul, care deţine trei fabrici la Buzău, Timişoara şi Braşov, are în portofoliu şi alte branduri precum Azuga, Stejar, Redd’s, Peroni, Pilsner Urquell sau Grolsch. Ursus Breweries mai are şi o mini-berărie la Cluj-Napoca, unde s-a aflat fosta fabrică de bere Ursus. În primul semestru, compania avea un număr mediu de 1.406 salariaţi.
Ursus Breweries este pe cale să-şi schimbe acţionarul şi să iasă de sub umbrela SABMiller după două decenii. SABMiller va fuziona cu un alt gigant din industria berii AB InBev. Tranzacţia a fost condiţionată, printre altele, de vânzarea activelor SABMiller în Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România.
În aceşti aproape 20 de ani, SAB Miller a cumpărat pe piaţa locală mai multe fabrici precum Vulturul Braşov în 1996, Bere Timişoreana (2001) sau Aurora Braşov (2004). De asemenea, a trecut şi printr-un proces de reorganizare a activităţii locale, închizând fabrica de la Azuga în 2009, la puţin timp după ce o achiziţionase de la familia Moraru. Un an mai târziu, a renunţat şi la unitatea de producţie din Cluj, care avea o istorie de 133 de ani. Pe locul fostei fabrici se construieşte un proiect imobiliar, însă mai funcţionează şi un restaurant şi o microberărie.
Ursus – liderul pieţei de bere pe plan local
Ursus este controlată de grupul sud-african SAB Miller şi de un un grup de investitori români (persoane fizice şi juridice) care au un pachet de 1,32% din acţiunile producătorului. Printre posibilii cumpărători ai activelor se află producătorul japonez de bere Asahi Group Holdings, care s-a înţeles şi pentru achiziţia brandurilor Peroni şi Grolsch, sau investitorul polonez Kulczyk Investment. Ursus este liderul pieţei de bere de pe plan local, o piaţă unde concurează cu jucători precum Heineken România, URBB (Tuborg) sau Bergenbier.
Sursa: Ziarul Financiar